Care sunt fructele și legumele cu cele mai multe pesticide. Românii le consumă zilnic

×
Codul embed a fost copiat

O persoană care consumă fructe şi legume ingerează cel puţin 10 pesticide. Este semnalul de alarmă pe care îl trag în această perioadă reprezentanţii autorităţii sanitar-veterinare.

Asta mai ales că majoritatea fructelor şi legumelor provin din export şi sunt cultivate în extrasezon.

Este foarte important în această perioadă să fim atenţi la ceea ce consumăm. Potrivit datelor ANSVSA, cartoful este leguma cea mai plină de chimicale, iar mărul, cel mai nociv fruct. Asta pentru că, din testele efectuate, cel puţin un tip de pesticide a fost găsit în 98% din mostre.

Printre alimentele nesigure mai sunt nectarinele, piersicile, strugurii, roşiile şi castraveţii. La celălalt pol, legumele şi fructele care conţin cele mai puţine pesticide sunt: avocado, porumb, ananas, varză, ceapă, sparangel sau vinete.

Ca să vă faceţi o idee, vă dăm un exemplu: strugurii, roşiile şi lămâile conţin între două şi şapte pesticide, potrivit ANSVSA.

Citește și
mancare
Ce mănâncă, de fapt, românii. Statisticile oficiale sunt șocante
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aşadar, specialiştii recomandă ca înainte de consum să le spălaţi bine cu apă călduţă, iar unde este cazul să îndepărtaţi coajă. Este recomandat chiar să evitaţi consumul celor cultivate în extrasezon, pentru că atunci se folosec cele mai multe substanţe chimice.

Cel mai des fructele şi legumele conţin imazalil, un pesticid periculos pentru sănătate. este o substanţă autorizată în 24 de ţări, iar limita admisă este de 5 miligrame pe kilogram la citrice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Legumele urâte, repuse pe rafturi în Danemarca. 370 de tone de legume, salvate în decurs de doi ani
Legumele urâte, repuse pe rafturi în Danemarca. 370 de tone de legume, salvate în decurs de doi ani

Marile lanţuri de magazine alimentare aruncă, în fiecare zi, tone de legume care nu au un aspect perfect.

Ce mănâncă, de fapt, românii. Statisticile oficiale sunt șocante
Ce mănâncă, de fapt, românii. Statisticile oficiale sunt șocante

Deși părea imposibil, iată că începem să fim mai atenți la ce mâncăm.

Motivele pentru care sucurile de fructe și legume sunt dăunătoare pentru organism
Motivele pentru care sucurile de fructe și legume sunt dăunătoare pentru organism

După asaltul de Crăciun, urmează bătălia decisivă de Revelion! Culinar vorbind...Atenție mare la replierea de a doua zi. Oricât de tentante par, evitați sucurile de fructe.

Legumele românești s-au ieftinit în prag de Crăciun, datorită temperaturilor mari
Legumele românești s-au ieftinit în prag de Crăciun, datorită temperaturilor mari

Pe masa de Crăciun, pe lângă preparate din porc, am putea pune și legume românești, mai ieftine decât în alți ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.