Un bărbat a fost găsit mort sub un utilaj agricol care a luat foc în Bihor

Politia Romana
Shutterstock

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost găsit mort, pe un teren din localitatea Săcădat, judeţul Bihor.

Trupul bărbatului a fost descoperit sub un utilaj agricol, în condiţiile în care echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au fost chemate să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins utilajul, conform news.ro.

Intervenţia autorităţilor a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.00, în urma unei sesizări primite de ISU Bihor care anunţa producerea unui incendiu la un utilaj agricol aflat pe un teren de pe raza localităţii Săcădat.

„În momentul sosirii forţelor de intervenţie, ardeau generalizat tractorul şi presa de balotat, sub balotieră fiind prinsă o persoană. Echipajele de stingere au lichidat incendiul în aproximativ 10 minute, iar echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea victimei de sub utilajul agricol. Din nefericire, bărbatul în vârstă de 23 de ani nu a mai putut fi salvat, medicul prezent la faţa locului declarând decesul acestuia”, informează ISU Bihor.

În urma cercetărilor, specialiştii din cadrul ISU au concluzionat că incendiul a fost, cel mai probabil, generat de defecţiuni la presa de balotat.

Citește și
accident semn general
Accident grav în Călărași. O persoană a murit după ce o mașină și un utilaj agricol s-au ciocnit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La locul incendiului au intervenit echipajele Detaşamentului 1 Oradea, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare grea şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O combină a intrat într-un tren de pasageri, în Arad. Șoferul nu a văzut garnitura din cauza boscheților de pe calea ferată
O combină a intrat într-un tren de pasageri, în Arad. Șoferul nu a văzut garnitura din cauza boscheților de pe calea ferată

Un utilaj agricol a fost acroșat de un tren regio, în județul Arad. Șoferul combinei - în vârstă de 62 de ani - a fost rănit la cap. Localnicii spun ca nu este primul accident de acest fel în zonă și dau vina pe responsabilii CFR.  

Accident grav în Călărași. O persoană a murit după ce o mașină și un utilaj agricol s-au ciocnit
Accident grav în Călărași. O persoană a murit după ce o mașină și un utilaj agricol s-au ciocnit

Un grav accident rutier a avut loc, miercuri, pe DN 3A, în zona localităţii Dragalina, judeţul Călăraşi.

 

O cisternă încărcată cu vin s-a răsturnat în Suceava. Ce s-a întâmplat
O cisternă încărcată cu vin s-a răsturnat în Suceava. Ce s-a întâmplat

O cisternă încărcată cu vin s-a răsturnat, marţi, după o coliziune cu un utilaj agricol în judeţul Suceava. Traficul pe DN 2 E se desfăşoară dirijat pe un fir.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.