Au intrat cu mașina într-un tren interregio. Pe cine au descoperit la volanul mașinii

accident tren masina

Doi cetăţeni italieni au fost preluaţi în stare de şoc şi transportaţi de ambulanţe SMURD şi SAJ la spital.

Autoturismul în care se aflau a fost surprins, luni seara, de trenul interregio Timişoara-Iaşi, la o trecere la nivel, în zona gării timişene Boldur, transmite Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că la faţa locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi nouă subofiţeri.

"Din autoturism au fost extrase două persoane, bărbaţi italieni în vârstă de 30-40 de ani, în stare de şoc, care au fost preluaţi de SMURD şi SAJ", a afirmat Elena Megherea.

Traficul feroviar pe relaţia Timişoara - Iaşi este blocat, luni seara, în urma coliziunii dintre un tren şi un autoturism în care se aflau doi italieni, întrucât locomotiva a fost avariată şi a fost solicitată una de ajutor din Gara Timişoara Nord.

Citește și
microbuz
Poleiul, cauza accidentului în care un microbuz a fost lovit pe calea ferată de tren
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În trenul interregio se află în jur de 100 de persoane, dar vagoanele sunt încălzite.

"Momentan, circulaţia este blocată întrucât trenul interregio nu-şi poate continua mersul din cauza unei avarii la locomotivă. Se solicită locomotivă de ajutor din Timişoara Nord, cu plecare prin Topolovăţ. În tren se află aproximativ 100 de călători. Trenul este încălzit", a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

Doi cetăţeni italieni au fost preluaţi în stare de şoc şi transportaţi de ambulanţe SMURD şi SAJ la spital, după ce autoturismul în care se aflau a fost surprins, luni seara, de trenul interregio Timişoara-Iaşi, la o trecere la nivel, în zona gării timişene Boldur.

În ultimele zile, în judeţul Timiş au avut loc mai multe evenimente rutiere, mai ales ieşiri de pe carosabil, în condiţii de vizibilitate foarte scăzută, din cauza ceţei dense.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
VIDEO. O mașină nu a mai putut frâna din cauza poleiului și este izbită de tren
VIDEO. O mașină nu a mai putut frâna din cauza poleiului și este izbită de tren

Accidentul feroviar care a avut loc vineri dimineață în județul Suceava a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Poleiul, cauza accidentului în care un microbuz a fost lovit pe calea ferată de tren
Poleiul, cauza accidentului în care un microbuz a fost lovit pe calea ferată de tren

Accident feroviar grav vineri dimineață în Suceava, în urma căruia o persoană a murit pe loc.

Șofer spulberat de tren, în apropiere de Timişoara. Victima, în stare gravă
Șofer spulberat de tren, în apropiere de Timişoara. Victima, în stare gravă

O mașină a fost lovită, duminică dimineață, de trenul Interregio care circula pe ruta Timişoara - Târgu Mureş și în care se aflau 70 de persoane, traficul fiind blocat.

Aproape 50 de oameni au fost răniți după ce 2 trenuri s-au ciocnit în Ploiești
Aproape 50 de oameni au fost răniți după ce 2 trenuri s-au ciocnit în Ploiești

Două trenuri s-au ciocnit frontal miercuri după-amiază, între Ploieşti şi Brazi, iar aproape 50 de persoane au fost rănite în urma impactului.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.