Aplicaţia pentru calcularea tarifelor trimiterii unui colet pe teritoriul UE,disponibilă şi în limba română

colete
iStock

Instrumentul dezvoltat de Comisia Europeană, prin care cei interesaţi pot să afle costurile trimiterii unui colet în şi din orice stat din Uniunea Europeană, este disponibil în prezent şi în limba română, a anunţat (ANCOM), scrie Agerpres. 

Astfel, utilizatorii pot afla din aplicaţie cât îi costă să trimită un colet intern sau transfrontalier pe teritoriul UE, în funcţie de tipul şi greutatea acestuia, având acces la tarifele practicate de furnizorii activi pe piaţa serviciilor poştale la nivel naţional care au obligaţia de raporta aceste tarife.

"Aplicaţia a fost dezvoltată ca urmare a aplicării Regulamentului privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete, adoptat de Parlamentul şi Consiliul European în 2018 pentru a încuraja concurenţa prin creşterea gradului de transparenţă a tarifelor acestor servicii" , subliniază ANCOM într-un comunicat.

Regulamentul impune ca furnizorii cu 50 sau mai mulţi angajaţi, precum şi furnizorii stabiliţi în mai mult de o ţară din UE, să ofere autorităţii naţionale de reglementare din ţara lor tarifele interne şi transfrontaliere pentru până la 15 servicii de bază de livrare a coletelor (în anumite cazuri, este posibil ca autorităţile de reglementare să fi folosit un prag de 25 de angajaţi pentru a ţine cont de anumite condiţii din ţara lor).

Potrivit sursei citate, în cazul României pragul stabilit impune ca furnizorii cu peste 50 de angajaţi, precum şi cei stabiliţi în mai mult de o ţară UE, să transmită tarifele pentru serviciile prevăzute de Regulament. Pe baza raportărilor autorităţilor naţionale, Comisia Europeană centralizează şi publică tarifele practicate de furnizori în aplicaţia destinată utilizatorilor de servicii poştale din întreaga Uniune.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Informaţiile despre tarifele practicate sunt valabile începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, nu includ TVA şi sunt actualizate în fiecare an la 31 martie, tarifele publicate fiind raportate în moneda locală şi în euro. Cursul de schimb aplicat de Banca Centrală Europeană la 31 martie este utilizat pentru conversia în euro.

ANCOM atrage atenţia că tariful afişat raportat de un furnizor pentru un serviciu de livrare de colete poate include anumite condiţii şi restricţii. În multe cazuri, caracteristicile unui serviciu de livrare de colete pot diferi de la un furnizor la altul.

Regulamentul adoptat de Parlamentul European şi Consiliul se aplică începând cu 22 mai 2018 şi contribuie la mai buna funcţionare a pieţelor, asigurând o supraveghere mai eficientă şi mai coerentă a pieţelor de colete.

Aplicarea Regulamentului urmăreşte creşterea transparenţei tarifelor, în vederea reducerii diferenţelor tarifare nejustificate precum şi a tarifelor plătite de persoanele fizice şi de întreprinderile mici şi mijlocii, în special cele aflate în zonele izolate sau slab populate.

InfoCentru ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii utile despre serviciile de comunicaţii electronice (telefonie, internet şi televiziune) şi serviciile poştale, pentru a-i sprijini în alegerea şi folosirea acestor servicii. Informaţiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming.

În plus, utilizatorii pot găsi ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.