Un cămin pentru vârstnici care funcționa ilegal a fost descoperit în Voluntari. Oamenii erau ținuți în pod sau într-o seră

×
Codul embed a fost copiat

În orașul Voluntari, autoritățile au descins la un cămin privat de îngrijire a vârstnicilor și a persoanelor cu dizabilități. Inspectorii susțin că au găsit acolo mai multe nereguli.  

Este multă tensiune la centrul „Sfântul Andrei” din Voluntari, după ce, începând cu joi seară au descins mai multe autorități: inspectorii ANPC, polițiștii din Voluntari, dar și ambulanțe, care urmează să-i evalueze pe beneficiarii acestui centru, mai exact 26 de bătrâni.

Aceștia vor fi relocați unde vor fi găsite locuri disponibile. În spațiul public, după aceste descinderi, au existat informații că persoanele vârstnice, multe dintre ele cu dizabilități, au fost ținute în condiții imporpii.

Autoritățile au afirmat că ar fi fost ținuți într-o seră, în vecinătatea centrului, dar și în podul acestuia, care se află în renovare. Au găsit acolo saltele, dar și mai multe obiecte personale.

La fața locului au sosit și aparținătorii beneficiarilor, mai multe familii, care au spus că ei sunt mulțumiți de condițiile în care sunt ținuți bătrânii și că plătesc exclusiv din fonduri proprii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma verificărilor, a fost deschis un dosar penal de către Poliția din Voluntari pentru două infracțiuni:

-Una de vătămare corporală din culpă, pentru că există dovezi cum că aceștia au fost ținuți în condiții nefavorabile.

-A doua infracțiune este de exercitare fără drept a unei profesii. Asta pentru că asociația care coordonează activitatea centrului nu a putut să ofere în momentul controlului o autorizație valabilă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.