Accident cu cinci victime în Ialomița. O mașină a părăsit carosabilul și a intrat într-un copac

accident
Shutterstock

Cinci persoane au fost rănite, marţi seară, într-un accident rutier care a avut loc în judeţul Ialomiţa.

 

Salvatorii ialomiţeni au intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Slobozia, în care a fost implicat un autoturism ce a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat într-un copac”, a anunţat, marţi seară, ISU Ialomiţa.

Sursa citată a precizat că la locul solicitării au fost alocate o autospecială de stingere şi o autospecială de descarcerare, din cadrul Detaşamentului de pompieri Slobozia, iar în sprijinul acestora două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa.

În urma evenimentului rutier au rezultat cinci victime, conştiente şi cooperante, cărora li s-a acordat asistenţă medicală de specialitate, ulterior două persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, iar celelalte trei au refuzat transportul la unitatea spitalicească”, a mai transmis sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un marocan cu antecedente penale, accident cu o victimă în Capitală. A fugit de la fața locului după ce a lovit o femeie
Un marocan cu antecedente penale, accident cu o victimă în Capitală. A fugit de la fața locului după ce a lovit o femeie

Un marocan de 23 de ani a lovit cu mașina o femeie de 32 de ani pe o trecere de pietoni din sectorul 3 al Capitalei, și a fugit de la locul accidentului.

Ce au găsit polițiștii în mașina șoferului care a murit în accidentul din Constanța. Avea permisul suspendat din septembrie
Ce au găsit polițiștii în mașina șoferului care a murit în accidentul din Constanța. Avea permisul suspendat din septembrie

Tânărul din Constanța care a murit în noaptea de luni spre marți într-un cumplit accident de circulație avea permisul suspendat din luna septembrie.

Acul vitezometrului s-a oprit la 170 de km pe oră. Tânărul mort după ce a intrat în giratoriu era salvamar
Acul vitezometrului s-a oprit la 170 de km pe oră. Tânărul mort după ce a intrat în giratoriu era salvamar

Accident cumplit luni noapte la Constanța. Un tânăr de 24 de ani a murit la volanul mașinii pe care o conducea, după ce a pierdut controlul și a zburat pur și simplu peste sensul giratoriu.

Accident cu 6 victime în Suceava. Un microbuz și o autoutilitară s-au izbit violent | GALERIE FOTO
Accident cu 6 victime în Suceava. Un microbuz și o autoutilitară s-au izbit violent | GALERIE FOTO

Şase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, marţi dimineaţă, pe raza oraşului Liteni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Ce noroc proverbial a avut Nicolae Ceaușescu de-a lungul vieții: A scăpat nevătămat dintr-un accident de avion în Rusia
Ce noroc proverbial a avut Nicolae Ceaușescu de-a lungul vieții: A scăpat nevătămat dintr-un accident de avion în Rusia

Nicolae Ceauşescu părea să aibă un porte-bonheur în buzunar. A scăpat din multe situații limită, dar cea mai grea încercare a fost accidentul de avion de la Moscova din 1957.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.