A murit prinţul Mihai Dimitrie Sturdza, la 86 de ani

Dimitrie Sturdza
Agerpres

Prinţul Mihai Dimitrie Sturdza, istoric şi diplomat, a murit la Paris, la vârsta de 86 de ani, a anunţat directorul general al Institutului Cultural Român (ICR), Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu.

"O veste teribil de tristă vine de la Paris. A trecut la cele veşnice prinţul Mihai Dim. Sturdza, un mare aristocrat român şi un mare genealogist. L-am cunoscut în timpul facultăţii, am colaborat cu texte şi fotografii la Enciclopedia familiilor boiereşti, ne-am întâlnit de nenumărate ori, la Paris şi la Bucureşti, la evenimente ştiinţifice, lansări de carte, cafele sau sindrofii mondene (...) I-am admirat întotdeauna sobrietatea şi hărnicia, pasiunea şi spiritul de sacrificiu cu care şi-a dedicat ultimele decenii din viaţă recuperării istoriei boierimii române. Cu câteva zile înainte de Sfintele Paşti, am vorbit la telefon. Era niţel necăjit din cauza drumului pe care o ia omenirea, obligată de coronavirus, şi se temea că nimic nu va mai fi 'ca înainte'. Cu toate astea, lucra în continuare la Enciclopedia lui şi visa să vadă noi volume apărute. În memoria Prinţului Sturdza, am nădejdea că visul lui va merge mai departe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a scris sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook, Filip-Lucian Iorga-Bărbulescu.

Diplomatul şi istoricul Mihai Dimitrie Sturdza este strănepotul lui Mihail Sturdza domnitor al Moldovei (1834-1849), fiind şi descendent al familiei Manu, care l-a dat pe generalul Gheorghe Manu, erou al Războiului de Independenţă, prim-ministru şi primar al Bucureştiului.

Mihai Dimitrie Sturdza s-a născut în 1934, urmând studiile primare şi liceale la Iaşi şi Bucureşti. În 1952 a fost arestat de regimul comunist, sub acuzaţia de nedenunţare de complot, fiind condamnat la o pedeapsă administrativă executată în diferite lagăre de muncă, scrie Agerpres.

Eliberat în 1954, a reuşit să se înscrie la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvit-o în 1960. Părăseşte ţara în 1963, stabilindu-se la Paris. Este diplomat al Institutului de Ştiinţe Politice din Paris fiind angajat, în perioada 1968-1985, la Departamentul de Schimburi Culturale şi Ştiinţifice al Ministerului Afacerilor Externe francez. A fost interpret oficial pentru limba română al preşedinţilor Franţei, generalul Charles de Gaulle şi Valery Giscard d'Estaing.

Citește și
principesa margareta
Mesajul principesei Margareta, după violențele din Piața Victoriei: „Au afectat reputația internațională”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Între 1986-1995 a activat ca redactor politic la Departamentul român de la postul de radio 'Europa liberă' din Munchen. La încheierea contractului este distins cu o scrisoare de felicitare semnată de preşedintele SUA, Bill Clinton.

Istoric de vocaţie, Mihai Dimitrie Sturdza este autorul unei opere impresionante, acoperind domenii precum heraldica, genealogia, istoria familiilor nobiliare din sud-estul Europei, statutul internaţional al Ţărilor Române, relaţiile româno-ruse, istoria culturii. Studiile şi volumele sale au apărut în periodice şi edituri prestigioase din Paris, Munchen, Bucureşti şi Iaşi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Familia Regală a anunțat unde petrece Crăciunul și Anul Nou. Ce evenimente a programat
Familia Regală a anunțat unde petrece Crăciunul și Anul Nou. Ce evenimente a programat

Custodele Coroanei Române, Margareta, şi Principele Radu, alături de Principesa Sofia, se vor afla de Crăciun şi Anul Nou la Săvârşin, a informat, vineri, printr-un comunicat de presă, Casa Regală.

Mesajul principesei Margareta, după violențele din Piața Victoriei: „Au afectat reputația internațională”
Mesajul principesei Margareta, după violențele din Piața Victoriei: „Au afectat reputația internațională”

Custodele Coroanei, principesa Margareta, a transmis un mesaj după protestul de vineri seara, notând că „recentele violențe din București au afectat unitatea națională și reputația internațională”, înainte ca România să preia președinția UE.

Prinţul Dimitrie Sturdza, la prima competiţie oficială de golf de la Teleac, lângă Alba Iulia
Prinţul Dimitrie Sturdza, la prima competiţie oficială de golf de la Teleac, lângă Alba Iulia

Prinţul Dimitrie Sturdza, la prima competiţie oficială de golf de la Teleac, lângă Alba Iulia

Principesa Margareta Sturdza a incetat din viata
Principesa Margareta Sturdza a incetat din viata

Principesa Margareta Sturdza, mama Printului Dimitrie Sturdza, a incetat din viata, luni, la resedinta sa din Franta.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.