O mireasă a murit cu câteva minute înainte să se căsătorească. Reacţia viitorului soţ

Mireasa
Daily Mail

O mireasă din Brazilia, gravidă în șase luni, a murit cu câteva în minute înainte să ajungă în fața altarului, după ce a suferit un infarct.

Jessica Guedes, o asistentă medicală în vârstă de 30 de ani, era gravidă în șase luni și i s-a făcut rău în limuzina care o transporta la o biserică din Sao Paulo unde urma să aibă loc ceremonia religioasă, potrivit Daily Mail.

La început familia ei a crezut că are emoții înainte de nuntă, după ce a acuzat amețeli și dureri în zona gâtului. Rudele nu și-au dat seama că tânăra suferea de preeclampsie, o tulburare a sarcinii caracterizată prin presiune mare a sângelui care
i-a provocat moartea.

Logodnicul ei, pompierul locotentent Flavio Goncalves, în vârstă de 31 de ani, o aștepta la altar și era surprins că Jessica întârzie să apară. Când limuzina a ajuns la biserică, o rudă a fugit în clădire cerând ajutor pentru mireasa a leșinat în mașină.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Am deschis ușa mașinii iar ea era întinsă pe jos, dar și-a recăpătat cunoștința și a vorbit cu mine. Mi-a spus că totul este în regulă, dar are o durere în zona cefei", a povestit mirele. El spune că și-a dat seama ce se întâmplă și a scos-o din mașină pentru a-i acorda primul ajutor.

Jessica a fost dusă la spital, unde medicii au constatat că tânăra suferise un infarct și sângerare internă. Pentru că se afla în stare gravă, echipa medicală a operat-o pentru a salva bebelușul cu care era gravidă în șase luni, însă mireasa nu a supraviețuit intervenției.

Cunoscuții miresei au rămas șocați de moartea acesteia, în condițiile în care tânăra era sănătoasă și nu suferea de nicio boală.

"Jessica nu avea tensiune mare în timpul sarcinii și era sănătoasă, făcea sport și mânca sănătos", a spus o rudă a acesteia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia

O tânără în vârstă de 22 de ani, internată într-un spital din apropiere de Milano, a fost victima unui abuz.  

ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă

Scene îngrozitoare în Mureș. Cinci oameni, care stăteau la o terasă, au fost loviți în plin, de un TIR, care acroșase o mașină. Patru dintre răniți sunt în stare gravă.

Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea
Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea

Verișorul Raisei, bănuit că i-a luat viața copilei din Dolj, a fost reținut noaptea trecută pentru 24 de ore, pentru omor calificat. Adolescentul a recunoscut faptele după 15 ore de audieri.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.