Pedeapsa primită de o mamă care și-a înfometat copilul de 2 luni până a murit

mama
Facebook.com

O tânără mamă din Birmingham a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru că și-a înfometat copilul de doar două luni până a murit, relatează The Sun.

În momentul în care a murit, copilul cântărea doar 2,3 kilograme, jumătatea din greutatea unui copil sănătos la aceeași vârstă și cu 2 kilograme mai puțin decât greutatea pe care a avut-o la naștere.

Angel Poole, în vârstă de 25 de ani, a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru că și-a omorât copilul prin înfometare. Condamnarea femeii vine la doi ani și jumătate după tragedia petrecută în iulie 2016.

Medicii spun că Judah era un copil sănătos și bine îngrijit la controlul pe care i l-au făcut la opt zile de la naștere. Însă în următoarele săptămâni Angel Poole nu s-a mai prezentat cu fiul ei la medic.

Cea care a alertat autoritățile a fost chiar ea, care a sunat la 911 pentru a cere ajutorul medicilor, spunând că fiul ei nu poate să respire. Din păcate, o oră mai târziu copilul a murit pe patul de spital.

Citește și
bebelus spital
Bebeluş de 11 luni, din Timişoara, mort de gripă. Starea în care a fost internat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După autopsie, medicii au constat că băiatul a murit din cauza deshidratării și a foametei.

Într-o fotografie postată pe pagina de Facebook a tatălui lui Judah se vede că băiatul este foarte slab, chiar subnutrit. 

În luna octombrie, tânăra a mai pierdut un copil, neputând să ducă sarcina la termen. Atunci a scris pe Facebook că le duce dorul copiilor, în ciuda faptului că era acuzată de moartea lui Judah.

În fața instanței, ea a recunoscut că a pus sănătatea copilului în pericol, fapt care a dus la moartea acestuia. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un copil de şase ani a fost găsit decedat lângă mama lui. Ce spun medicii
Un copil de şase ani a fost găsit decedat lângă mama lui. Ce spun medicii

Un copil în vârstă de şase ani, din Odobeşti, cunoscut cu probleme medicale, a fost găsit decedat lângă mama sa, în cursul nopţii de luni spre marţi, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea.

Bebeluş de 11 luni, din Timişoara, mort de gripă. Starea în care a fost internat
Bebeluş de 11 luni, din Timişoara, mort de gripă. Starea în care a fost internat

Un bebeluş de 11 luni care fusese iniţial internat la Spitalul de Copii din Timişoara, cu distrofie musculară, a decedat la Spitalul de Boli Infecţioase, unde fusese transferat cu insuficienţă respiratorie şi bronhopneumonie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.