Caz șocant în Iași. Un psiholog de renume s-a spânzurat chiar în cabinetul unde își consulta pacienții

×
Codul embed a fost copiat

Caz șocant la Iași, unde un psiholog de renume şi-a pus capăt zilelor chiar la locul de muncă.

Bărbatul era angajat al Institutului de Psihiatrie Socola, şi se întorsese la serviciu, după mini-vacanţa de Paşte.

Pentru că întârzia să îşi consulte pacienţii, şi nici nu răspundea la telefon, colegii lui au intrat în panică.

Din păcate, medicii SMURD nu au putut decât să constate decesul.

Apelul la 112 a fost făcut de colegii de serviciu, care s-au panicat după ce psihologul nu le răspundea la telefon. Deşi bărbatul avea programările cu pacienţii după-amiază, acesta venise mai devreme la cabinet, cu cel puţin o jumătate de oră înainte, dar nu a interacţionat cu restul colegilor. Echipajul medical l-a găsit fără suflare.

Citește și
politia
O fată de 12 ani s-a spânzurat în apartamentul familiei, fiind găsită de fratele ei, în vârstă de 9 ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi: "A fost echipajul de Terapie Intensivă SMURD, a găsit pacientul în stop, fără indicaţie de resuscitare, mecanismul fiind hipoxia prin spânzurare şi a fost declarat decesul."

După cele întâmplate, colegii psihologului sunt în stare de şoc. A fost demarată şi o anchetă internă în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi.

Bogdan Saramet - manager Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi: "Ne pare foarte rău, era un profesionist desăvârşit, era un psiholog foarte bun. Lucra de mai mulţi ani în cadrul Institutului.”

În acest caz, poliţiştii au dechis o anchetă.

Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iaşi: "A fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, în cauza fiind dispusă necropsia, în vederea stabilirii cauzei decesului persoanei."

Psihologul, în vârstă de 50 de ani, se pare că ar fi trecut printr-o depresie cauzată de probleme personale de sănătate, acutizate de pandemie, spun apropiaţii.

Bărbatul ar fi încercat să slăbească, şi a reuşit cu multă greutate. În plus, în ultimul an activitatea profesională i-a fost limitată, din cauza pandemiei, iar întâlnirile cu pacienţii şi conferinţele de specialitate au fost din ce în ce mai puţine.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Student găsit spânzurat într-o pădure din Voinești. Dispăruse de acasă de trei zile
Student găsit spânzurat într-o pădure din Voinești. Dispăruse de acasă de trei zile

Un student a fost găsit spânzurat într-o pădure din Voinești. Polițiștii suspectează o sinucidere, deși tânărul de 22 de ani nu a lăsat niciun bilet.

O fată de 12 ani s-a spânzurat în apartamentul familiei, fiind găsită de fratele ei, în vârstă de 9 ani
O fată de 12 ani s-a spânzurat în apartamentul familiei, fiind găsită de fratele ei, în vârstă de 9 ani

O fată de 12 ani s-a spânzurat joi seara, în apartamentul în care locuia în oraşul Cisnădie, fiind găsită inconştientă de fratele ei, în vârstă de 9 ani, care imediat şi-a sunat tatăl, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ, informează Agerpres.

Un tânăr de 28 de ani, infectat cu Covid-19, s-a spânzurat la Spitalul Judeţean Arad
Un tânăr de 28 de ani, infectat cu Covid-19, s-a spânzurat la Spitalul Judeţean Arad

Un tânăr din Hunedoara, care era diagnosticat cu Covid-19, s-a spânzurat, duminică, laSpitalul Județean Arad. Tragedia a avut loc în toaleta secției Covid-19 a unității medicale, informează Arad Online.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.