Bărbat ucis cu toporul de un consătean, în Neamţ. S-au certat fiindcă crâşma era închisă

atac topor
iStock

Crimă în localitatea Piatra Şoimului din judeţul Neamţ.

Un bărbat în vârstă de 51 ani, din comuna Piatra Şoimului, a fost ucis, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un consătean în vârstă de 18 ani, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul şef adjunct Robert Costan.

Potrivit sursei citate, victima a fost lovită de către agresor, în mod repetat, în zona capului, cu o o coadă de topor, până a decedat.

"Colegii mei, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, au stabilit că în jurul orei 23,00, un tânăr de 18 ani, din Poieni, comuna Piatra Şoimului, ar fi lovit în zona capului un bărbat de 51 ani, din aceeaşi localitate, până când acesta a decedat. În urma acţiunii profesioniste a poliţiştilor sub îndrumarea procurorului de caz, tânărul bănuit de comiterea faptei a fost prins şi reţinut", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, victima şi agresorul au plecat, în jurul orei 23.00, către un bar din localitate pentru a consuma băuturi alcoolice. Cei doi au găsit barul închis şi au început să se certe.

Citește și
pornografie
Şi-a împuşcat soţul după ce a observat un detaliu pe o factură. Ce făcuse acesta luni de zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tânărul în vârstă de 18 ani l-a lovit cu pumnii, de mai multe ori, pe bărbatul de 51 ani iar acesta din urmă a vrut să plece acasă. Agresorul s-a întors cu o coadă de topor şi l-a lovit în cap pe bărbatul de 51 ani până l-a omorât.

Agresorul a fost reţinut şi încarcerat, urmând să fie dus la instanţa de judecată pentru emiterea unei măsuri preventive.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pedeapsa primită de un adolescent care a violat și a ucis o bătrână de 85 de ani
Pedeapsa primită de un adolescent care a violat și a ucis o bătrână de 85 de ani

24 de ani de puşcărie pentru un tânăr de 19 ani din Vaslui care a săvârşit o crimă. Este sentinţa dată de magistraţi pentru cel care în decembrie anul trecut a violat şi apoi a ucis o bătrână de 85 de ani.

Şi-a împuşcat soţul după ce a observat un detaliu pe o factură. Ce făcuse acesta luni de zile
Şi-a împuşcat soţul după ce a observat un detaliu pe o factură. Ce făcuse acesta luni de zile

O femeie din Arkansas a fost arestată după ce şi-a împuşcat soţul în sufrageria casei. Patricia s-a înfuriat când a observat un detaliu pe factura de la cablu.

A dispărut în timpul vacanţei cu sora sa. Este îngrozitor cum a fost găsită tânăra după 40 de zile
A dispărut în timpul vacanţei cu sora sa. Este îngrozitor cum a fost găsită tânăra după 40 de zile

Liga Skromane, în vârstă de 33 de ani, a mers împreună cu sora sa la un centru de recuperare din sudul Indiei, în Kerala. Tânăra a dispărut la câteva zile după ce a ajuns la destinaţie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.