Ana Maria Mărgean a câștigat „Românii au Talent”, sezonul 11. GIM a ocupat locul 2

×
Codul embed a fost copiat

Vineri seară a avut loc Marea Finală de la Românii au Talent, iar telespectatorii au stat cu sufletul la gură pentru a vedea deznodământul.

Dintre cei 11 concurenți care au participat la finală, Ana Maria Mărgean este marea câștigătoare a trofeului de 120.000 de euro.

Locul 2 a fost ocupat de GIM, cu un premiu în valoare de 20.000 de euro.

Iar cei de la Art of Robots au câștigat premiul de originalitate.

Vezi aici toate momentele din finala Românii au talent

 

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ana-Maria Mărgean este fetița-minune de doar 11 ani, care a uimit o țară întreagă chiar de la prima ei prestație de la Românii au talent. Andra nu a rămas indiferentă, așa că a apăsat butonul Golden buzz care a trimis-o direct în semifinală, iar mai apoi a făcut-o câștigătoarea sezonului 11, printr-un moment de ventrilocie, combinat cu muzică.

Maria Mărgean: „În primul rând vreau să îi mulţumesc Andrei, că a apăsat Golden buzz-ul şi m-a trimis în semifinala şi telespectatorilor.....Să le mulţumesc profesorilor de canto, de ventrilocie, de actorie, prietenilor şi familiei. Vă mulţumesc.”

Cine este Ana-Maria Mărgean

 

Talentul Anei pentru muzică a fost descoperit de părinții ei, iar de la 5 ani a început lecțiile de canto. De 2 ani, a descoperit pe YouTube, arta ventrilociei, iar prima ei păpușă a fost o marionetă pe care o avea de la unul dintre frații ei.

Lizzie a fost un cadou primit anul trecut și imediat au devenit cele mai bune prietene, cele două petrecând foarte mult timp împreună.

Aceasta a fost prima lor apariție... și s-a dovedit a fi începutul unei frumoase cariere!

”Faptul că am ajuns în finală este cea mai mare realizare a mea. Practic ventrilocia de un an. Păpușile sunt cele mai bune prietene ale mele”, a declarat Ana-Maria înainte de a urca pe scena Românii au talent.

Ana-Maria a venit nu cu una, ci cu două păpuși în finală. ”Este mai greu, pentru că am de manevrat două păpuși, cu personalități diferite”.

Concurenții care au completat podiumul

 

GIM este concurentul care s-a situat pe locul al doilea.

Locul 3 a fost ocupat de cei de la Art of Robots, care au plecat acasă cu un premiu în valoare de 10.000 de euro, dar şi cu premiul de originalitate.

Pe lângă câștigătorii noul sezon, și ceilalți concurenți au emoționat publicul prin momentele lor artistice.

Filip Cioc, băiatul nevăzător, care a luat golden buzz-ul de la Florin Călinescu, a interpretat în marea finală piesa ,,I Look To You” de la legendara Whitney Houston.

Şi alte momente din timpul show-ului au fost urmărite cu sufletul la gură. Dean Bowman, originar din New York, care de patru ani locuieşte în România, a avut un moment muzical de la Michael Jackson.

Sezonul cu numărul 11 s-a încheiat, dar staţi cu ochii pe Pro Tv, pentru că se anunţă înscrierea în noul sezon.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Anastasia Ursu, în vârstă de 4 ani, a topit inimile juraților de la „Românii au talent”. VIDEO cu momentul ei
Anastasia Ursu, în vârstă de 4 ani, a topit inimile juraților de la „Românii au talent”. VIDEO cu momentul ei

Anastasia (4 ani) zis pentru prima dată "mama" la 3 luni. Tot de la 3 luni, mama a început sa îi citească povești foarte lungi, iar ea asculta. De la 10 luni a început să vorbească și să zică: mami-apa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.