Actriţa Olimpia Melinte, pe covorul roşu al premierei „Sordo” de la Madrid. FOTO

Olimpia Melinte - 7
Getty

Actriţa Olimpia Melinte a fost prezentă la premiera de la Madrid a filmului „Sordo”, regizat de Alfonso Cortés-Cavanillas, care a avut loc miercuri, la Cinema Capitol.

 

Tradus „The (Silent) War”, „Sordo” este un western postbelic inspirat de benzi desenate, iar la premiera de gală coloana sonoră a fost interpretată live de o orchestră.

„Am avut parte de un public numeros şi foarte entuziasmat, s-a lăsat cu lacrimi si îmbrăţişări, cu multe cuvinte frumoase şi promisiuni de reîntoarcere la lucru împreună. Sunt extrem de recunoscătoare întregii echipe pentru dragostea şi prietenia cu care m-a primit. Muzica live din timpul filmului a fost un spectacol în sine, am trăit o experienţă unică în armonie perfectă cu publicul generos din cinematograf”, a transmis Olimpia Melinte într-un comunicat remis News.ro.

Descris drept „un film epic care reuşeste să respire în fiecare plan” în care sunetul joacă un rol esenţial pentru că astfel „privitorul poate simţi izolarea şi agonia protagonistului în evadarea sa”, „Sordo” spune povestea urmăririi unui luptător din Maquis (gherila antifranchistă) care şi-a pierdut auzul în timpul unei explozii. Olimpia Melinte joacă rolul unei asasine bolşevice care a fost angajată de armata spaniolă să-l vâneze pe Anselmo (Asier Etxeandia), personajul principal.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din distribuţia filmului fac parte Asier Etxeandía („Dolor y gloria”), Aitor Luna („La cathedral del mar”, „Velvet”, „Gran Reserva”, „La Fuga”, „Los Hombres de Paco”), Hugo Silva („El ministerio del tiempo”, „El cuerpo”, „Los Hombres de Paco”, „El Hombre de Arena”), Marian Alvarez („Lo mejor de mí”, „Morir”, „La Fuga”), Ruth Diaz („Tarde para la ira”) şi Inmanol Arias („Velvet Colección”, „Cuéntame”, „The Liberator”, „El Lute (camina o revienta)”).

Filmul rulează în cinematografele din Spania din 13 septembrie.

Olimpia Melinte, în vârstă de 32 de ani, a debutat în Spania în urmă cu cinci ani, în filmul „Caníbal” (r. Manuel Martín Cuenca), cu un rol ce i-a adus o nominalizare la categoria „cea mai bună tânără actriţă” a premiilor Goya.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.