(P) Cum se aplică erbicidul total

erbicid
StirilePROTV

Buruienile se numără printre dăunătorii care pot face pagube importante în orice tip de culturi, de aceea combaterea lor este absolut necesară.

Această activitate se numește erbicidare și se realizează prin aplicarea unor substanțe speciale, denumite erbicide, care au capacitatea de-a distruge plantele nedorite.

Erbicidele care afectează doar anumite buruieni, având totodată și calitatea de a proteja plantele din cultură, se numesc erbicide selective, în timp ce substanțele care distrug orice fel de plante și buruieni fac parte din categoria erbicidelor neselective, cunoscute și ca erbicide totale.

Acestea au ca substanță activă de bază Glifosatul și se aplică atunci când se dorește eliminarea completă a vegetației de pe un teren. Având în vedere că este vorba despre substanțe foarte puternice, aplicarea erbicidelor totale se face după anumite reguli și cu măsuri de precauție, pe care le prezentăm în cele ce urmează.

Când trebuie aplicat un erbicid total

 

În cazul terenurilor de cultură, erbicidarea se face fie înainte de începerea lucrărilor de semănat, fie după recoltare. Un erbicid total poate fi aplicat însă și pe marginea drumurilor și căilor ferate, în curți, pe terenurile virane sau în orice alte zone unde trebuie îndepărtată vegetația nedorită.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Substanța este absorbită de plante la nivelul frunzelor, de aceea erbicidarea trebuie făcută atunci când frunzele sunt suficient de dezvoltate, pentru ca suprafața de absorbție să fie cât mai mare. De asemenea, este important de reținut că un erbicid total nu acționează și asupra semințelor din sol, astfel că este posibil ca buruienile să reapară după o anumită perioadă.

Care sunt cantitățile necesare

 

E lesne de înțeles că necesarul de soluție care trebuie administrată depinde de suprafața care necesită erbicidare. Soluția de stropire se obține amestecând erbicidul total cu apă, cel mai important fiind să se respecte concentrația necesară. De regulă, se amestecă 100-200 de mililitri de substanță cu 10 litri de apă, însă concentrația diferă de la un produs la altul. De aceea, de fiecare dată când folosești un produs nou, trebuie să citești cu atenție indicațiile de pe prospect, pentru a afla care este concentrația optimă.

Ce echipamente se folosesc

 

Aplicarea erbicidului total nu necesită alte echipamente speciale în afara celor clasice, folosite pentru stropit. Alegerea echipamentului potrivit se face ținând cont de suprafața pe care trebuie administrat tratamentul. Cele mai uzuale echipamente sunt atomizorul și vermorelul, acestea fiind eficiente pe suprafețele de dimensiuni mici și medii. Sunt ideale pentru utilizarea în grădină, în livadă, în curți și pe terenurile de mici dimensiuni, însă nu pot face față pe suprafețele întinse. În acest caz, erbicidarea se face cu mijloace mecanizate sau cu ajutorul avioanelor utilitare, care pot acoperi suprafețe de mari dimensiuni.

Ce măsuri de precauție se impun

 

După cum am menționat, erbicidele totale nu acționează selectiv, distrugând toate plantele cu care intră în contact. De aceea, este indicat să se aplice înainte de înființarea culturilor sau după recoltare, iar dacă pe terenul respectiv există plante care trebuie salvate, ele trebuie protejate, astfel încât soluția să nu ajungă pe frunzele lor.

Deși există numeroase controverse legate de Glifosat - principala substanță activă din erbicidele totale – nu există nicio clasificare toxicologică a erbicidelor totale, ca substanțe periculoase pentru sănătatea oamenilor. Pe ambalajele produselor se recomandă totuși să se evite contactul direct cu pielea sau cu ochii. Din această cauză, se recomandă folosirea unui echipament de protecție adecvat atunci când se administrează un astfel de tratament.

Indiferent că e vorba de terenuri agricole sau cu altă destinație, erbicidele totale reprezintă soluția ideală pentru a scăpa de vegetația nedorită, iar prin administrarea corectă, rezultatele apar într-un interval de 5-7 zile. Folosirea erbicidelor totale este și o activitate mult mai puțin laborioasă decât îndepărtarea buruienilor cu mâinile goale sau cu uneltele de grădinărit, de aceea îți recomandăm să apelezi la această variantă atunci când este cazul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.