Adrian Severin, despre întâlnirea cu Ciorbea: Unde să se ducă penalii, dacă nu la avocat?

Adrian Severin
Agerpres

Fostul europarlamentar Adrian Severin, care are o condamnare de 4 ani închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a povestit, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de ce s-a întâlnit cu Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.

"Am văzut că cineva, nu ştiu cine, era puţin mirat că nişte penali s-au dus să vorbească cu Avocatul Poporului. Păi unde în altă parte să se ducă penalii decât la avocat. Că de aia sunt avocaţii, să vorbească penalii cu ei, nu?

Fie că este avocatul individului, fie că este avocatul tuturor cetăţenilor, tot avocat este. Cu domnul Ciorbea am discutat alte chestiuni şi care nu mă privesc sub nicio formă pe mine. Am discutat măsura în care elementele, argumentele care au condus la concluzia potrivit căreia completurile de 5 sunt neconstituţionale, sunt neconforme cu principiile şi regulile drepturilor omului sunt aplicabile şi în cazul celorlalte completuri. Mă refer în special la completurile de la Înalta Curte, pentru că aici situaţia este cea mai flagrantă, în sensul că, dacă completurile de 5 nu sunt legale, pentru că unul dintre membrii completului nu a fost tras la sorţi, cele de 3 cum ar putea fi mai obiective, mai independente, mai neutre, când niciunul nu a fost tras la sorţi. Este o chestiune de principiu.

Nu discut chestiunea din perspectiva unui interes personal. În ceea ce mă priveşte pe mine, răul a fost făcut şi el va fi îndreptat pe căi istorice. Însă mă frământă problema de principiu. Eu am o anumită detaşare, pentru că nu îmi apăr cauza, ci apăr un principiu", a explicat Adrian Severin, potrivit Agerpres.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-a întâlnit săptămâna trecută cu mai multe persoane, printre care Adrian Severin (condamnat definitiv la 4 ani închisoare) şi Jean Andrei (condamnat la 2 ani cu suspendare), discuţiile vizând modul de constituire a completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citește și
Adrian Năstase la ceremonia de la Ateneu
Doi politicieni români închişi pentru corupţie, invitaţi la preluarea preşedinţiei UE
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Petiţionarii, care au depus şi memorii la sediul instituţiei, au solicitat Avocatului Poporului sesizarea CCR în legătură cu constituţionalitatea constituirii completurilor de judecată, atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul celorlalte instanţe judecătoreşti, civile sau penale. Argumentele solicitanţilor au fost invocate din perspectiva considerentelor reţinute de către Curtea Constituţională a României în Decizia 685/2018", arăta Avocatul Poporului.

Pe 28 ianuarie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituţională în legătură cu modul nelegal de constituire a completurilor de trei judecători de la Instanţa supremă, susţinând că "lucrurile sunt identice" cu situaţia de la completurile de cinci.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
CCR a admis sesizarea lui Klaus Iohannis și îl lasă pe Ciorbea fără pensie specială
CCR a admis sesizarea lui Klaus Iohannis și îl lasă pe Ciorbea fără pensie specială

Curtea Constituţională a admis parţial, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse Legii 35/1997, prin care funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu cea de ministru.

Doi politicieni români închişi pentru corupţie, invitaţi la preluarea preşedinţiei UE
Doi politicieni români închişi pentru corupţie, invitaţi la preluarea preşedinţiei UE

Adrian Năstase şi Adrian Severin au venit joi seară la Ateneul Român, la ceremonia oficială de preluare a preşedinţiei UE.

Adrian Severin: ”Să avem corupție acolo unde ea este și nu ar trebui să o avem”
Adrian Severin: ”Să avem corupție acolo unde ea este și nu ar trebui să o avem”

Fostul europarlamentar PSD Adrian Severin, eliberat din închisoare la începutul acestui an, a declarat, vineri, la sediul ÎCCJ, că ”amnistia şi graţierea este absolut necesară pentru liniştirea spiritelor în societatea românească”.

Adrian Severin: Serviciile secrete ar trebui să știe pe ce căi a corupt Comisia de la Veneția
Adrian Severin: Serviciile secrete ar trebui să știe pe ce căi a corupt Comisia de la Veneția

Fostul europarlamentar PSD Adrian Severin, eliberat din închisoare la începutul acestui an, a criticat dur pe Facebook raportul preliminar al Comisiei de la Veneția, referitor la modificarea legilor justiției din România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.