FOTO viral. Un șofer avea ”permisul” scris și desenat de el. Ce a pățit și cum a explicat

permis de conducere

Un chinez i-a șocat pe polițiștii rutieri care l-au oprit la un control. În locul permisului de conducere, soferul de motocicletă avea o bucată de hârtie scrisă de mână, cu imaginea lui lipită.

Șoferul motocicletei a considerat că poate păcăli poliția cu ajutorul permisului făcut chiar de către el.

Bărbatul s-a asigurat că a inclus toate detaliile necesare pe permisul său de conducere, chiar dacă tot ce a făcut a fost să scrie pe o bucată de hârtie.

Bărbatul, numit Tang, nu părea emoţionat când poliţiştii i-au cerut documentele, iar permisul de conducere în sine avea o copertă obişnuită, aşadar nimic nu putea să îi pregătească pe oamenii legii pentru ceea ce aveau să vadă.

"S-a comportat foarte calm când și-a scos permisul. Coperta licenței a fost una reală, dar am fost șocat când am văzut ce se afla înăuntru ", a declarat un ofițer de poliție rutieră, scrie sohu.com.

Citește și
Regina Elisabeta a renuntat la sofat
Decizia reginei Elisabeta, înainte să facă 93 de ani. A renunțat la activitatea preferată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbatul a spus cu calm că e prea leneș să studieze pentru permisul de conducere și nu dorea să cheltuiască bani pentru școala auto.

"Nu mă așteptam ca Poliția rutieră să fie atât de serioasă", a spus șoferul.

Motocicleta lui Tang a fost confiscată de poliție și i s-a cerut să se prezinte la serviciul de rutieră a doua zi.

Imaginile cu permisul de conducere scris de mână au devenit virale pe rețelele de socializare din China.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Olguţa Vasilescu a criticat Poliția Română după ce soțul ei a rămas fără permis. Reacția ei
Olguţa Vasilescu a criticat Poliția Română după ce soțul ei a rămas fără permis. Reacția ei

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a criticat Poliţia după ce soţul său, senatorul Claudiu Manda, a fost lăsat fără permis de conducere, fiind prins conducând cu 125 de kilometri la oră în localitate.

Decizia reginei Elisabeta, înainte să facă 93 de ani. A renunțat la activitatea preferată
Decizia reginei Elisabeta, înainte să facă 93 de ani. A renunțat la activitatea preferată

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, singura persoană din țară care poate conduce fără permis, a anunțat că a renunțat să mai șofeze pe drumurile publice.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.