Femeie tâlhărită de un bărbat de 60 de ani după ce ar fi refuzat să întrețină relații sexuale cu el, pe marginea DN 72

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 60 de ani din Dâmbovița a fost reținut pentru tâlhărie, după ce ar fi jefuit o femeie, la marginea Drumului Naţional dintre Târgovişte şi Ploieşti.

Victima susține că îl cunoștea pe individ - ba chiar că ar fi întreținut, în trecut, relații sexuale cu el, dar că de data aceasta l-a refuzat. Supărat, bărbatul i-ar fi smuls banii din geantă.

În faţa anchetatorilor, suspectul şi-a recunoscut vina, dar câteva minute mai târziu, a încercat să se disculpe.

Tâlhăria s-ar fi petrecut în apropierea pădurii din localitatea I.L.Caragiale.

Anchetatorii spun că femeia a fost abordată de individ la marginea Drumului Naţional 72, între Târgovişte şi Ploieşti. După o ceartă aprigă, individul i-ar fi băgat mâna în geantă şi ar fi fugit cu 500 de lei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Păgubita a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor. Le-a dat toate indiciile de care aveau nevoie, ca să-l prindă rapid. Femeia susține că, în ultimii 5 ani, a întreținut de mai multe ori relații sexuale contra cost cu individul respectiv.

Reporter: „Îl cunoșteați?”
Daniela Ion, reclamantă: „Îl cunosc. Nu ştiu cum îl cheamă, dar îl cunosc.”
Reporter: „Client vechi?”
Daniela Ion: „Da.”
Reporter: „Mai venise?”
Daniela Ion: „Da, m-a forţat să mă bag în maşină, să întreţin relaţii cu el, am zis că nu vreau să fac. Şi a tras de mine, a vrut să mă jefuiască, să îmi ia telefonul, banii. Mi-a luat banii.”

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Este acuzat de tâlhărie, iar dacă va fi găsit vinovat riscă să îşi petreacă următorii 7 ani în spatele gratiilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.