FaceID va funcţiona şi cu mască. Soluția găsită de Apple

black friday apple.Unde găsești cel mai ieftin iPhone

Apple a găsit, în sfârşit, o soluţie pentru ca autentificarea facială cu FaceID de pe iPhone să meargă şi atunci când utilizatorul poartă mască.

Cea mai valoroasă companie din lume a avut nevoie de aproape doi ani, de când a izbucnit pandemia, să vină cu o soluţie pentru autentificarea cu FaceID a utilizatorilor care poartă mască.

Până acum, FaceID funcţiona doar când utilizatorul avea întreaga faţă descoperită, obligându-l pe acesta să introducă manual codul de deblocare atunci când purta mască, iar FaceID nu-l putea recunoaşte.

În curând, FaceID va funcţiona şi cu mască, recunoaşterea urmând să se facă pe baza caracteristicilor unice din jurul ochilor, scrie news.ro.

Această facilitate va fi introdusă în iOS 15.4, care tocmai a fost lansat în stadiu beta şi va ajunge la toţi utilizatorii în lunile următoare.

Citește și
garmin fenix tx
iLikeIT. Cele mai interesante modele de ceasuri smart pentru pasionații de sport
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Va exista o opţiune pe care utilizatorul trebuie să o activeze manual pentru ca FaceID să meargă şi cu mască. O a doua opţiune (Add Glasses) va trebui activată de cei care poartă ochelari pentru ca FaceID să ţină cont şi de mască, şi de ochelari.

Apple atenţionează că nivelul de securitate pentru funcţionarea FaceID cu mască nu este la fel de mare ca atunci când acesta poate scana întreaga faţă şi explică faptul că, pentru a funcţiona FaceID cu mască, utilizatorul trebuie să se uite direct la telefon.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Apple a lansat update-ul iOS 15.3 care rezolvă una dintre cele mai grave găuri de securitate din ultima vreme
Apple a lansat update-ul iOS 15.3 care rezolvă una dintre cele mai grave găuri de securitate din ultima vreme

Apple a lansat update-ul cu numărul 15.3 de iOS, update care se concentrează exclusiv pe repararea unei mari probleme de securitate, scrie News.ro. 

iLikeIT. Cele mai interesante modele de ceasuri smart pentru pasionații de sport
iLikeIT. Cele mai interesante modele de ceasuri smart pentru pasionații de sport

În ediția de joi din iLikeIT sunt prezentate cel mai interesante modele de ceasuri smart pentru pasionații de sport.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.