Cine a fost primul pasager care a murit într-un accident de avion. Imagini de la locul tragediei

avion prabusit
Getty

După ce frații Wilbur și Orville Wright au efectuat primul zbor cu avionul, pe 17 decembrie 1903, următorii câțiva ani i-au petrecut în mare parte izolați, dezvoltând noua lor invenție.

Până la sfârșitul anului 1905, interesul lor pentru aviație s-a schimbat de la curiozitate și provocare, la afacere.

Din nefericire, primele lor încercări de a atrage guvernul Statelor Unite spre ideea de a folosi avioane au fost refuzate. Armata nu vedea cum ar putea fi folosit un avion într-un mod practic.

Timp de doi ani și jumătate, frații Wright nu au zburat. Au continuat să lucreze la avionul lor, însă au investit din ce în ce mai mult timp în construirea afacerii. În cele din urmă, cei doi au reușit să capteze interesul guvernului francez și al celui britanic, însă în 1907 tot nu aveau vreun contract clar.

Un an mai târziu, în 1908, frații Wright au câștigat două contracte: unul din partea Armatei SUA și unul din partea unei afaceri franceze.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Contracul Armatei era pentru o ofertă de a pilota o mașină de zbor „mai grea decât aerul” de doi oameni care ar trebui să finalizeze o serie de încercări. În completarea ofertei de 25.000 de dolari (aproximativ 600.000 de dolari astăzi), frații au primit un bonus de 2.500 de dolari pentru fiecare milă/oră la o viteză de peste 60 de kilometri pe oră.

Din cauză că nu mai zburaseră din octombrie 1905, frații s-au întors la Kitty Hawk pentru a-și testa noile comenzi ce urmau să fie folosite pe Wright Flyer.

În ciuda dificultăților întâmpinate în timpul acestei testări, ambii frați au reușit să capete un pic de experineță.

Wilbur se afla în Franța în vara lui 1908, pentru a face demonstrații cu noul Wright Flyer pentru europeni. Orville a rămas în Statele Unite și, pe 3 septembrie, a efectuat primul său zbor la Fort Myer, unde urmau să înceapă pregătirile pentru armată.

Testele aeriente programate de armată necesitau ca avionul să transporte doi oameni pentru un zbor de un anumit timp, o anumită distanță și o anumită viteză. A existat un comitet de cinci ofițeri care au evaluat performanța avionului, inclusiv locotenentul Selfridge în vârstă de 26 de ani.

Acesta era membru al Asociației pentru Experimente Aeriene și a făcut proiectarea pentru primul avion motorizat al grupului.

Avionul Red Wingfirst a decolat pe 12 martie 1908, însă s-a prăbușit și a fost distrus la al doilea zbor, câteva zile mai târziu.

În primele două săptămâni ale lunii septembrie, Orville a efectuat 15 zboruri la Fort Myer. A stabilit trei recorduri mondiale pe 9 septembrie, inclusiv pentru un zbor de 62 de minute și pentru primul zbor cu pasageri. Până la data de 12 septembrie, Orville a zburat mai mult de 74 de minute într-un singur zbor și l-a transportat și pe maiorul George Aquier timp de peste nouă minute.

Pe 17 septembrie, Orville zbura alături de Selfridge pentru încă un test. După trei-patru minute de zbor, lama uneia dintre cele două elice din lemn s-a rupt și a făcut ca motorul să tremure puternic. Orville l-a oprit, însă nu a mai putut controla avionul. Din cauza dificultăților apărute în urma acestei probleme, avionul s-a înclinat cu vârful în jos și nu a mai putut fi redresat de pilot.

Aeronava s-a prăbușit puternic, ambii pasageri fiind răniți. Orville a suferit o fractură la un picior și câteva coaste rupte. Selfirdge și-a fracturat craniul și a murit câteva ore mai târziu, la spital.

În ciuda prăbușirii și a faptului că un prim pasager murise într-un accident de avion, armata a fost impresionată de Wright Flyer și le-a permis fraților să-și completeze pregătirile în următorul an. Aceștia au câștigat contractul. Odată cu succesul din Franța, frații Wright deveneau una dintre cele mai de succes companii de aviație în primii ani ai zborurilor.

Din cauza prăbușirii, primii piloți ai armatei au purtat căști similare celor de fotbal, pentru a reduce riscul de a suferi răni grave la cap.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.