Zi caniculară. În mai multe zone ale țării, aerul devine aproape irespirabil

×
Codul embed a fost copiat

Joi se încălzeşte foarte tare. În ţinuturile sudice se instalează canicula şi creşte disconfortul termic, iar ploile apar sporadic prin nord şi centru.

Căldura sufocantă avem şi vineri; canicula şi stres termic major în sudul ţării. Spre seară, în centru, în nord-est, la deal şi la munte apar averse locale, destul de consistente şi s-ar putea să cadă grindină.

Sâmbătă ne aşteaptă încă o zi fierbinte, cu 35 de grade şi multă zăpuşeala în sudul ţării. Atmosfera va fi însorită, dar mai pe seară, la munte şi prin sud e posibil să apară câţiva nori de ploaie.

Şi duminică o să fie foarte cald. Canicula se va extinde în zonele de câmpie şi podiş. Soarele va străluci nemilos şi doar pe la munte şi în nordul extrem s-ar putea să vină câteva ploi trecătoare.

Vremea în fiecare regiune

 

Citește și
canicula
Se întorc temperaturile caniculare. Zona în care se vor atinge 35 de grade
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Joi se face foarte cald. În Câmpia Română se instalează canicula şi creşte disconfortul termic. Ploile apar sporadic prin nord şi centru, iar maximele termice pleacă de la 28 de grade pe litoral şi ating 36...37 de grade în ţinuturile sudice.

În Dobrogea şi Bărăgan, cerul rămâne senin; se încălzeşte foarte tare, iar în zona Bărăganului va fi caniculă şi se vor înregistra 35...36 de grade, la umbră. Doar pe litoral găsim temperaturi mai suportabile şi tot aici vântul va fi destul de insistent.

(Căldură mare avem şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Norii nu prea se arată; temperaturile urcă până la pragul caniculei şi aerul devine greu de respirat.

Aerul fierbinte ajunge joi şi în nordul Moldovei şi prin Bucovina. Temperaturile depăşesc 30 de grade, iar pe la câmpie se anunţă o amiază caniculară, cu maxime în jur de 35 de grade. Norii apar din când în când şi pot aduce câteva ploi de scurtă durată.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim atmosferă schimbătoare, înnorări şi câteva reprize de ploi zgomotoase. Temperaturile se opresc pe la 30...31 de grade.

În ţinuturile vestice se face foarte cald. După prânz se ating frecvent 33...34 de grade, la umbră; norii apar trecător, dar nu sunt şanse de ploaie.

În schimb, în zona Transilvaniei s-ar putea să vină ceva averse, în special pe la munte. În ansamblu însă, avem vreme bună. Dimineaţă este răcoare în depresiuni, pe unde a apărut şi puţină ceaţă, dar temperaturile cresc cu fiecare oră, şi ajung la 33...34 de grade în vestul provinciei.

În Oltenia, joi, căldura va fi greu de suportat. Se vor atinge chiar şi 37 de grade, la umbră, şi atmosferă va fi de-a dreptul sufocantă.

Şi în ţinuturile sudice se încălzeşte foarte tare. Avem soare arzător, canicula şi disconfort termic ridicat.

BUCUREȘTI

 

Arşiţa pune stăpânire şi pe zona Capitalei. Nu prea zărim norii; pe la amiază se instalează canicula şi aerul devine aproape irespirabil. Urmează o noaptea senină şi caldă, cu vânt domol şi o minimă în jur de 19 grade.

Căldura sufocantă avem şi vineri, foarte puţini nori şi un vânt fierbinte. Maxima ajunge din nou pe la 36 de grade, la umbră.

Nici sâmbătă nu va fi mai bine. Temperaturile urcă din nou spre pragul caniculei şi aerul devine irespirabil. Nu este nicio speranţă de ploaie.

Şi duminică ne aşteaptă o zi toridă şi o amiază caniculară. Se ating 35 de grade, la umbră, în condiţii de cer senin şi vânt domol.

Vremea la munte

 

În zonele montane găsim vreme destul de frumoasă. Mai apar ceva înnorări, poate şi câteva reprize de ploaie. Se face mai cald decât ieri, însă pe aici vom avea temperaturi mai suportabile: de cel mult 27...28 de grade.

Vremea la mare

 

Şi la mare se mai încălzeşte puţin. Atmosfera se menţine însorită toată ziua; doar vântul mai are unele intensificări. Pe plajă vor fi în jur de 27...28 de grade, iar apa mării va avea 24 de grade.

Vremea în București pentru 
Arşiţa pune stăpânire şi pe zona Capitalei. Astăzi cerul se păstrează curat, iar după prânz se instalează canicula şi creşte disconfortul termic.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

aaCLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Temperaturile ating pragul caniculei şi aerul devine greu de respirat. Prognoza meteo
Temperaturile ating pragul caniculei şi aerul devine greu de respirat. Prognoza meteo

Miercuri se face şi mai cald, iar prin sudul şi vestul ţării temperaturile ating pragul caniculei şi aerul devine greu de respirat.

Se întorc temperaturile caniculare. Zona în care se vor atinge 35 de grade
Se întorc temperaturile caniculare. Zona în care se vor atinge 35 de grade

Marţi se încălzeşte peste tot. O să avem soare şi vreme bună până spre seară, când apar ceva averse prin nord, centru şi în zonele de munte.

Prognoza meteo. Ploi și temperaturi de 30 de grade, în următoarele 2 săptămâni
Prognoza meteo. Ploi și temperaturi de 30 de grade, în următoarele 2 săptămâni

Vremea se va încălzi până pe 8 august, când se vor înregistra temperaturi în jur de 30 de grade Celsius, dar şi averse, după care temperaturile vor scădea în următoarele două zile pentru ca ulterior să urce iar, potrivit ANM.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.