Prognoza ANM: Temperaturi de sub -30 de grade în ianuarie

ninsoare, viscol
iStock

Vremea va intra într-un proces de răcire începând de sâmbătă, dinspre regiunile vestice, de unde vor începe și precipitațiile în noaptea de duminică spre luni, a anunțat vineri directorul general adjunct al ANM, Florinela Georgescu.

"Precipitațiile vor fi mai consistente și vor cuprinde cea mai mare parte a țării în noaptea de luni spre marți și în cursul zilei de marți. Vor fi posibile cantități de peste 40-50 de litri/mp, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali, Moldova, Oltenia, Banat și în acest sens vom emite avertizări meteo mâine la prânz sau cel mai probabil duminică dimineață, pentru că intensitatea mai mare a fenomenelor va fi începând de duminică noaptea", a precizat Florinela Georgescu la o videoconferință cu prefecții, la sediul MAI, relatează Agerpres.

Perioada de răcire va continua până spre sfârșitul lunii, când temperaturile vor fi și cu 10-15 grade mai coborâte, față de cele din aceste zile. În aceste condiții, în zona montană cea mai înaltă vor fi posibile și precipitații mixte. Mai există semnalul unui episod cu precipitații mai importante la sfârșitul lunii octombrie și primele zile ale lunii noiembrie, a spus directorul general adjunct al ANM.

Potrivit acesteia, semnalul general pentru luna noiembrie este acela că temperaturile medii vor putea fi mai ridicate față de normal pe partea de sud, sud-vest și local în vestul teritoriului, apropiate de norma climatologică în rest, iar în rest precipitațiile să fie în general excedentare, exceptând zone mai reduse din partea de sud și de vest a teritoriului.

"În zona montană putem avea și cantități totale acumulate în luna noiembrie între 70 și 100 de litri/mp. Este luna în care pot apărea primele manifestări de viscol în zona mai înaltă. Însă sezonul specific viscolelor începe în luna decembrie. Astfel, estimarea pentru luna decembrie, din punct de vedere al precipitațiilor, arată un posibil excedent în partea de centru, sud, sud-est a țării, temperaturi normale în general. Aceste semnale combinate ar putea indica o probabilitate de apariție a viscolelor, episoade cu ger, temperaturi negative care să favorizeze apariția ninsorilor și în zonele mai joase", a estimat Georgescu.

Citește și
Hanul cu Tei se vinde cu 1,6 milioane€. Clădirea, cumpărată de Ilie Dumitrescu în 2004

Potrivit directorului general adjunct al ANM, în luna decembrie, în mod normal, apar episoade cu ger pe zone mai extinse, cu temperaturi sub minus 20 de grade, iar pentru luna ianuarie "semnalul dat de centrul european și de alte centre climatologice din lume este că temperaturile ar putea fi sub media climatologică pe partea de nord și de centru a teritoriului, apropiate de normă în rest, iar precipitațiile să fie mai multe în partea de centru și de vest a țării".

"Acest semnal poate fi îngrijorător, știut faptul că luna ianuarie este statistic cea mai rece lună din calendar, în care în nopțile cele mai reci putem avea temperaturi sub minus 30 de grade și acest semnal al unor temperaturi mai scăzute decât norma este un semnal al unor episoade de ger", a arătat Florinela Georgescu.

Ea a mai precizat că centrele climatologice din lume vorbesc despre posibilitatea ca fenomenele cele mai severe să fie în a doua parte a iernii.

"Deci trebuie să fim foarte atenți ce urmează dincolo de jumătatea lunii ianuarie și mai ales în luna februarie, știut fiind că în ultimii ani episoadele cu ger mai sever au fost în această perioadă a iernii", a spus Georgescu la o videoconferință cu prefecții pe tema pregătirilor pentru întâmpinarea sezonului de iarnă.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Citește și...
Vremea se menține frumoasă vineri, dar se va răci de duminică. Prognoza meteo
Vremea se menține frumoasă vineri, dar se va răci de duminică. Prognoza meteo

Vineri avem încă o zi caldă şi frumoasă, cu cer mai mult senin şi maxime de la 18 grade în depresiuni; până la 28 de grade în sud-vestul ţării.

Recomandări
Arma NATO care va tranzita România pentru a ajunge în Ucraina. MApN îi va asigura combustibilul
Arma NATO care va tranzita România pentru a ajunge în Ucraina. MApN îi va asigura combustibilul

Între timp, apărarea Ucrainei suferă din cauza stocurilor tot mai mici de muniție. Un ajutor substanțial este pe drum din Finlanda, stat care a aderat la NATO anul trecut.

PSD și PNL s-au înțeles: Cătălin Cîrstoiu va fi candidatul comun al Coaliției la Primăria Capitalei
PSD și PNL s-au înțeles: Cătălin Cîrstoiu va fi candidatul comun al Coaliției la Primăria Capitalei

După aproape aproape ore de discuții, coliția de Guvernare a decis luni seară că medicul Cătălin Cîrstoiu este candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei.

Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri
Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri

Peste 1.900 de primării ar fi putut să ia bani europeni prin PNRR pentru înființarea așa-numitelor centre de colectare cu aport voluntar.