Cod galben de ploi abundente, începând de marţi seară, în mai multe județe

Ploi

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi abundente, începând de marţi seară, în şase judeţe din Oltenia şi sud-vestul Munteniei, unde cantităţile de apă vor fi de 25-30 de litri pe metrul pătrat.

În regiunile intracarpatice, după-amiaza vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În Bucureşti, vor fi înnorări şi averse, iar temperaturile maxime vor ajunge la 20-22 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ valabilă de marţi, de la ora 18.00, până miercuri, la aceeaşi oră, în judeţele Gorj, Vâlcea, Olt, Teleorman, Dolj şi Mehedinţi.

”În Oltenia şi sud-vestul Munteniei vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă şi, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25...30 l/mp şi izolat vor depăşi 35...40 l/mp”, a arătat ANM.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Îndeosebi în regiunile intracarpatice, în a doua parte a zilelor de marţi şi miercuri, vor fi intervale cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină.

În zona municipiului Bucureşti, temporar înnorările vor fi accentuate şi, în special în a doua parte a nopţii şi în prima parte a zilei, vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat, cu rafale de până la 40...45 km/h, miercuri după-amiaza. Temperatura minimă va fi de 11...12 grade, iar cea maximă de 20...22 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.