Cinematografele de cartier din Timișoara, readuse la viață. Ce „transformări” au mai făcut autoritățile în oraș

×
Codul embed a fost copiat

Cinematografele de cartier ajunse o ruină au primit o nouă șansă la Timișoara. Titlul de „Capitală Europeană a Culturii” a mobilizat autoritățile, care au început reabilitarea a cinci săli de proiecție.

Una dintre ele găzduiește deja 15 festivaluri de film. Între timp, în această săptămână, la Timișoara debutează și bienala de artă contemporană, devenită un reper internațional. Şi nu doar cinematografele se transformă în Timișoara.

Este și cazul fostei cazarme a Vienei, „Cazarma U” cum o cunosc timişorenii, o construcţie impresionantă din centrul oraşului din timpul imperiului Habsburgic care stătea însă abandonată de ani de zile.

Acum s-a transformat într-un spaţiu neconvenţional pentru expoziţii. 70 de sculptori îşi vor aduce aici lucrările, prin rotaţie, până la finalul anului. Iar succesul evenimentelor incluse în Capitala Culturală se reflectă şi în domeniul hotelier.

De pildă, la final de săptămână, e aproape imposibil să găsiți o cameră la hotel și asta pentru că rezervările pe termen mediu au crescut cu câteva zeci de procente. Iar în restaurante sau cafenele întâlnim tot mai des turişti din Marea Britanie, Italia sau Germania.

Citește și
Codru urban garden
Se deschide CODRU Urban Garden în cadrul Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
TM2023. John Malkovich va juca pe scena Teatrului Național din Timișoara
TM2023. John Malkovich va juca pe scena Teatrului Național din Timișoara

John Malkovich, celebrul actor american, vine la Timișoara și va juca în două spectacole ale piesei The Infernal Comedy - Comedia infernală, Confesiunile unui criminal în serie - pe scena Teatrului Național din localitate. 

Se deschide CODRU Urban Garden în cadrul Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii
Se deschide CODRU Urban Garden în cadrul Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii

Asociația CODRU Festival în parteneriat cu Fundația Triade transformă Cazarma U pe durata întregului an 2023 într-un loc de întâlnire și socializare în care poți admira arta contemporană și te poți bucura de muzică și relaxare.  

SLOW DOWN, piesa preambul a evenimentelor teatrale parte a TM2023
SLOW DOWN, piesa preambul a evenimentelor teatrale parte a TM2023

Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Timișoara iese din cadrul convenției teatrale consacrate și deschide un drum nou, în lucrul cu oameni din afara sferei sale profesionale, într-o formulă de implicare directă, nemediată.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.