O nouă performanță istorică pe Marte. Roverul Perseverance a reușit să producă oxigen

Perseverance
Getty

Roverul Perseverance al NASA a reuşit o nouă performanţă, transformând dioxidul de carbon din atmosfera planetei Marte în oxigen, o premieră pe o altă planetă, a anunţat miercuri agenţia spaţială americană.

"Este o primă încercare crucială de a converti dioxidul de carbon în oxigen pe Marte", a declarat Jim Reuter, administrator asociat la NASA, potrivit Agerpres.

Demonstraţia a avut loc pe 20 aprilie şi NASA speră că viitoarele versiuni ale instrumentului experimental folosit ar putea pregăti terenul pentru explorarea umană.

Pas important pentru viitorul călătoriilor spațiale

 

Procesul nu numai că ar putea produce oxigen pentru ca viitorii astronauţi să respire, dar ar putea, de asemenea, să evite transportarea unor cantităţi mari de oxigen de pe Pământ, esenţiale pentru a propulsa racheta pentru călătoria de întoarcere.

Citește și
elicopter
O nouă misiune istorică pregătită de NASA. Elicopterul cu care va explora planeta Marte
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Experimentul de utilizare a resursei de oxigen in-situ pe Marte" (Moxie) este o cutie aurie de mărimea unei baterii auto, situată în partea din faţă dreapta a rover-ului. Aceasta foloseşte electricitatea şi chimia pentru a diviza moleculele de CO2, producând oxigen şi monoxid de carbon.

În primul său experiment, Moxie a produs cinci grame de oxigen, suficiente pentru ca un astronaut cu activitate normală să poată respira timp de zece minute.

Inginerii responsabili de Moxie vor efectua acum mai multe teste şi vor încerca să mărească acest prim rezultat.

Instrumentul a fost conceput pentru a genera până la zece grame de oxigen pe oră.

Conceput Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), Moxie a fost fabricat cu materiale rezistente la căldură pentru a tolera temperaturi de 800 de grade Celsius, necesare funcţionării sale.

Un strat subţire auriu îl împiedică să radieze căldura şi să deterioreze roverul.

Potrivit inginerului MIT Michael Hecht, un Moxie de o tonă - acesta cântăreşte 17 kilograme - ar putea produce cele aproximativ 25 de tone de oxigen necesare unei rachete care să decoleze de pe Marte.

Producerea oxigenului din atmosfera planetei Marte, compusă în proporţie de 96% din dioxid de carbon, s-ar putea dovedi mai uşoară decât extragerea gheţii de sub suprafaţa planetei pentru a produce oxigen prin electroliză.

Perseverance a aterizat pe Marte pe 18 februarie cu misiunea de a caute urme de viaţă fosilă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mini-elicopterul Ingenuity al NASA scrie istorie după efectuarea primului zbor pe Marte
Mini-elicopterul Ingenuity al NASA scrie istorie după efectuarea primului zbor pe Marte

Mini-elicopterul Ingenuity al NASA a scris istorie, luni, după efectuarea primului zbor al unui dispozitiv motorizat în atmosfera unei alte planete, Marte, informează EFE, Reuters şi AFP, conform Agerpres.

O nouă misiune istorică pregătită de NASA. Elicopterul cu care va explora planeta Marte
O nouă misiune istorică pregătită de NASA. Elicopterul cu care va explora planeta Marte

NASA se pregăteşte de o nouă misiune istorică. În mai puţin de o săptămână, un mini-elicopter va zbura pentru prima dată pe o altă planetă.

NASA vrea să trimită în spațiu o navă care va explora un asteroid evaluat la 10 cvintilioane de dolari
NASA vrea să trimită în spațiu o navă care va explora un asteroid evaluat la 10 cvintilioane de dolari

NASA a început oficial asamblarea finală a navei sale spațiale Psyche pe care o va trimite să exploreze un asteroid cu același nume cu o valoare estimată la 10 cvintilioane de dolari, relatează MSN.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.