O eclipsă de Lună cu cea mai lungă durată din secolul XXI va avea loc pe 27 iulie

eclipsa Luna

Cea mai lungă eclipsă de Lună din secolul XXI, cu o durată totală de 102 minute, va putea fi observată la 27 iulie şi va fi transmisă în direct din Namibia prin canalul sky-live.tv, informează vineri EFE, conform Agerpres.

Transmisia în direct a acestei eclipse totale de Lună va fi realizată în colaborare cu proiectul european STARS4ALL şi Observatorul High Energy Stereoscopic System (HESS), conform unui comunicat publicat vineri de Institutul de Astrofízică din Canare (IAC).

Eclipsele de Lună au loc atunci când satelitul natural al Pamântului trece prin umbra acestuia, fenomen care nu se întâmplă în fiecare lună deoarece orbita Lunii este înclinată faţă de cea Pamânt-Soare (ecliptică).

Spre deosebire de eclipsele de Soare, cele de Lună sunt vizibile de oriunde din lume, odată ce Luna se află deasupra orizontului în momentul eclipsei, a explicat IAC.

La 27 iulie, va avea loc o eclipsă totală de Lună cu maximul centrat în Oceanul Indian, potrivit datelor furnizate de NASA.

Citește și
Luna Albastra
Fenomen foarte rar. Prima eclipsă de ”lună albastră” după 150 de ani
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Faza totală, cu o durată de o oră şi 42 de minute, cea mai lungă din acest secol, va începe la ora 19:30 GMT, iar Luna va începe să intre în umbra Pământului la ora 18:24 GMT.

Fenomenul va putea fi observat din America de Sud, Europa, Africa, Asia şi Oceania. Imaginea Lunii nu va dispărea complet ci aceasta va căpăta o nuanţă roşiatică.

Atmosfera Pământului, care se extinde până la altitudinea de aproximativ 80 de kilometri, acţionează ca o lentilă expusă luminii Soarelui. În acelaşi timp, atmosfera (gazele din compoziţia sa) filtrează eficient lumina pe lungimea de undă corespunzătoare culorii albastru şi dă voie doar luminii roşii să treacă. Aceasta va ajunge să fie reflectată de Luna care dobândeşte o nuanţă arămie, a adăugat IAC.

După doi ani în care nu au fost observate eclipse totale de Lună din Europa, la 27 iulie Luna roşie va putea fi din nou văzută de pe continentul nostru, fenomen ce se va repeta peste şase luni, în ianuarie 2019, după cum a declarat Miquel Serra-Ricart , astronom în cadrul IAC.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Eclipsă totală de Lună 31 ianuarie 2018: Superluna, luna albastră şi luna sângerie, simultan
Eclipsă totală de Lună 31 ianuarie 2018: Superluna, luna albastră şi luna sângerie, simultan

Miercuri seară, luna a oferit un adevărat spectacol. Trei evenimente diferite, legate de satelitul natural al Terrei, s-au produs simultan.

Fenomen foarte rar. Prima eclipsă de ”lună albastră” după 150 de ani
Fenomen foarte rar. Prima eclipsă de ”lună albastră” după 150 de ani

Pe 31 ianuarie va avea loc un fenomen ceresc, care este cunoscut sub numele de ”luna albastră”. Acest eveniment are loc o dată la 2 sau 3 ani.

Recomandări
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.