Mesajul lui Mihăilă după ce a marcat de 3 ori în meciul cu Finlanda U 21

valentin mihaila
Agerpres

Fotbalistul Valentin Mihăilă a declarat, joi seara, că este bucuros de faptul că a reuşit să marcheze golurile echipei naţionale de tineret a României din partida cu Finlanda (scor 4-1).

"Sunt foarte fericit pentru victorie în primul rând. Mă bucur că am reuşit să marchez de 4 ori, dar cele mai importante sunt cele trei puncte. Acum urmează jocul cu Irlanda de Nord.... aici le-am dat trei goluri, sperăm să facem şi acolo o partidă bună şi să să înscriem la fel de multe goluri. Chiar vorbeam cu antrenorul şi cu tatăl meu şi spuneam că ne dorim să câştigăm tot la trei goluri diferenţă ca în ultimele meciuri. Se pare că avem o echipă foarte bună defensiv şi ofensiv", a spus fotbalistul formaţiei Universitatea Craiova la postul Pro X.

Valentin Mihăilă a rămas ulterior cu trei goluri marcate. Inițial, cei de la UEFA l-au creditat pe oltean și cu golul din minutul 45+5, numai că după meci au revenit și au punctat că atunci a fost autogol. Astfel, extrema oltenilor a rămas doar cu trei goluri marcate în acest meci.

Acesta a dedicat victoria colegului său Andrei Raţiu: "Vreau să dedic această victorie lui Andrei Raţiu care a avut un eveniment nefericit în familie (n.r. - decesul bunicului său). Mă bucur că a reuşit să joace cu ambiţie şi determinare şi împreună să câştigăm în această seară. Toată echipa a fost alături de el, ne pare rău, ştiu cum este pentru că şi eu am avut o situaţie similară în urmă cu câteva luni".

Mihăilă speră să marcheze la fel de mult şi pentru Universitatea Craiova şi spune că deocamdată nu ştie nimic despre o ofertă de transfer. "A fost la meci domnul Piţurcă (n.r. - Victor Piţurcă, antrenorul său de la Universitatea Craiova)? Nu ştiam... mă bucur că a fost. Sper să înscriu şi la Craiova la fel de multe goluri ca acum. Eu nu ştiu nimic despre vreo ofertă pentru mine. Eu trebuie să îmi continui treaba la echipa de club şi la naţională şi apoi voi vedea ce se va întâmpla", a declarat el.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Jucătorul îşi doreşte ca idolul său, Alexandru Mitriţă, să reuşească o dublă în meciul primei reprezentative cu Suedia de vineri seara. "Alex Mitriţă sper să câştige cu naţionala mare mâine seară şi el să înscrie două goluri. Mitriţă a fost şi este un idol pentru mine. Îmi place foarte mult stilul lui de joc şi îmi este şi un foarte bun prieten. I-am cerut tricou şi când era la Craiova şi acum, când e în America", a mai afirmat Mihăilă.

Selecţionata României a învins echipa Finlandei cu scorul de 4-1 (3-1), joi seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'' din Voluntari, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021.

România a urcat pentru moment pe primul loc în clasament, cu 9 puncte (4 jocuri), urmată de Danemarca, 9 puncte (3 j), Finlanda, 7 puncte (5 j), Ucraina, 3 puncte (3 j), Irlanda de Nord, 2 puncte (4 j), Malta, 1 punct (3 j).
A

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rădoi, după succesul naţionalei de tineret: „Eram fericit şi cu o victorie cu 1-0”
Rădoi, după succesul naţionalei de tineret: „Eram fericit şi cu o victorie cu 1-0”

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal Under 21 a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, că ar fi fost fericit şi cu o victorie la limită cu Finlanda.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.