Senatul a respins Legea privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă

×
Codul embed a fost copiat

Senatorii au respins, miercuri, propunerea legislativă PNL-UDMR, care prevede că personalul unităţilor publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19.

Inițial, senatorii prezenți fizic în Senat au votat majoritar împotrivă. După acest vot s-a trecut și la votul celor care munceau de acasă, iar rezultatul a fost pentru respingerea proiectului de lege.

Propunerea legislativă a înregistrat 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi.

În cadrul ședinței, PNL, UDMR și USR au votat în favoarea propunerii legislative, în timp ce PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege

Urmează ca acest proiect de lege să ajungă la vot în Camera Deputaților.

Citește și
Raed Arafat
Arafat: Legea privind accesul angajaţilor din sistemul public la locul de muncă ar putea fi adoptată în două-trei săptămâni
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Dezbaterile au fost transmise LIVE pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV: 

Comisiile reunite juridică şi de sănătate au acordat, marţi, cu majoritate de voturi, raport de admitere cu amendamente la propunerea legislativă prin care personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19.

Şedinţele celor două comisii, care s-au desfăşurat iniţial separat, au fost întrerupte de parlamentari de la AUR. Şedinţa a fost reluată, la ea participând fizic senatori PNL, USR şi UDMR.

De asemenea, AUR a participat la şedinţa comună a celor două comisii cu un grup de deputaţi şi senatori.

Potrivit formei iniţiatorilor, citată de Agerpres, parlamentari de la PNL şi UDMR, propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).

Proiectul de act normativ prevede că personalul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.

Printr-un amendament, a fost adăugat personalul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente.

"Dispoziţiile (...) se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. În cadrul entităţilor publice şi private, obligaţia prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, precum şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivelor entităţi", se arată în amendamentele adoptate de cele două comisii.

Preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a menţionat că şi vizitatorii acestor instituţii trebuie să se supună aceloraşi reguli.

Costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul unităţilor publice, de membrii Camerei Deputaţilor şi Senatului, de persoanele care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, de persoanele fizice - furnizori de servicii medicale, de dispozitive şi de medicamente. Pentru personalul din cadrul unităţilor publice şi private care face dovada unei afecţiuni ce reprezintă contraindicaţie la vaccinare şi e stabilită de un medic de specialitate conform normelor medicale în vigoare, activitatea de testare se organizează cu suportarea costurilor de către angajator. Pentru unităţile private, costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 sunt suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, se mai arată în propunerea legislativă amendată în comisiile de specialitate ale Senatului.

Conducerea unităţilor publice şi private verifică certificatelor digitale prin intermediul aplicaţiei mobile "Check DCC".

Raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile. Suspendarea se constată prin dispoziţia scrisă a organului de conducere al unităţii. În situaţia în care personalul din unităţile publice cumulează 30 de zile de suspendare, raportul de serviciu încetează de drept.

Potrivit unui amendament al lui Florin Cîţu însuşit de comisie, suspendarea de drept nu operează sau, după caz, încetează în cazul persoanei vaccinate cu cel puţin o doză de vaccin. În acest caz persoana vaccinată beneficiază de testarea gratuită la locul de muncă exclusiv până la încheierea la termen a schemei complete de vaccinare, având obligaţia încheierii schemei complete în termenul stabilit de normele medicale. Dovada efectuării primei doze de vaccin se face cu adeverinţa de vaccinare.

Nerespectarea obligaţiilor care revin în sarcina persoanele juridice reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, mai prevede proiectul.

Prevederile nu se aplică autorităţilor şi instituţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti, fiindu-le aplicabile dispoziţiile Legii nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19.

Senatorul AUR Sorin Mateescu a apreciat că prin propunerea legislativă dreptul la muncă este îngrădit şi că testele trebuie să fie suportate de la bugetul de stat.

Preşedintele Comisiei de sănătate, Adrian Streinu-Cercel, şi-a exprimat nemulţumirea, într-o intervenţie online, că situaţia persoanelor care au trecut prin boală ca asimptomatice nu este reglementată în lege.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un medic din Bucureşti reclamă că există grupuri de Facebook care vând certificate verzi
Un medic din Bucureşti reclamă că există grupuri de Facebook care vând certificate verzi

Medicul cardiolog Vasile Rădulescu din Bucureşti reclamă, miercuri, că există grupuri de Facebook care vând certificate verzi. ”Mi se pare absolut incredibil să-ţi faci business din aşa ceva”, a transmis medicul.

Arafat: Legea privind accesul angajaţilor din sistemul public la locul de muncă ar putea fi adoptată în două-trei săptămâni
Arafat: Legea privind accesul angajaţilor din sistemul public la locul de muncă ar putea fi adoptată în două-trei săptămâni

Raed Arafat afirmă că, din cunoştinţele pe care le are, în Parlament se discută pe marginea proiectului privind accesul la locul de muncă, în sistemul public, nu şi în cel privat, pentru persoanele vaccinate sau care se testează pe banii lor.

Comisiile de sănătate și juridică au admis proiectul de obligativitate a certificatului verde la locul de muncă
Comisiile de sănătate și juridică au admis proiectul de obligativitate a certificatului verde la locul de muncă

Comisiile reunite juridică şi de sănătate au acordat cu majoritate de voturi, raport de admitere cu amendamente la propunerea legislativă prin care personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital.

Instituțiile din România în care este interzis accesul fără certificat verde sau test negativ
Instituțiile din România în care este interzis accesul fără certificat verde sau test negativ

Implementarea noilor restricții în instituțiile publice, merge, și nu prea. Certificatul verde este obligatoriu. Acolo unde activitatea se poate desfășura afară, instituțiile au amenajat birouri.

PSD va vota împotriva vaccinării obligatorii a angajaților: ”Suntem într-o criză de sănătate”
PSD va vota împotriva vaccinării obligatorii a angajaților: ”Suntem într-o criză de sănătate”

Senatorul PSD Florian Bodog a anunţat marţi că social-democraţii nu susțin proiectul de lege prin care angajaţii din domeniul medical care nu sunt vaccinaţi pot fi suspendaţi pe o perioadă de 30 de zile.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.