Mircea Geoană, despre candidatura la prezidenţiale: Mă opreşte lumea pe stradă şi mă întreabă şi le spun sincer că nu ştiu

Mircea Geoană
StirilePROTV

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri, cu privire la o candidatură la prezidenţialele din 2024, că va lua o decizie după ce termină mandatul la NATO, care este până în octombrie 2024.

„Eu sunt un om care deja este vaccinat cu politica românească şi sunt un om mult mai circumspect faţă de ce înseamnă politică românească. Că am un interes imens faţă de România şi faţă de bătălia pentru viitorul României în ceea ce scriu în carte este altceva. (..) Am toată libertatea să-mi fac datoria profesionist până în ultima zi de mandat la NATO. Aşa este corect, aşa este moral, aşa este profesional. Nu fac niciun fel de derogare de la această regulă. După ce termin la NATO, ne mai întâlnim, mai discutăm”, a mai spus secretarul general adjunct al NATO, la un post de radio.

Această declarație însă vine la doar trei zile după ce Geoană a postat pe pagina personală de Facebook o postare video cu tentă electorală în care invita „românii” să stea aproape pentru că urmează să prezinte un proiect pentru România.

Întrebat cât va dura mandatul său ca secretar general adjunct al NATO, Geoană a spus: „Noi avem contract de trei ani de zile, inclusiv secretarul general. Şi a tot fost prelungit, acum este al zecelea an. Şi va pleca în septembrie. Eu am o prelungire de un an şi de încă un an faţă de contractul iniţial, deci probabil că am făcut destul de bine dacă m-au rugat să mai stau. Şi, în mod normal, am contract până prin octombrie, când se fac cinci ani. Deci se poate termina mai repede, nimeni nu te ţine legat de glie. Dar contractul meu este până în octombrie”.

Geoană a arătat că aliaţii trebuie să aleagă un nou secretar general. „Este un proces care aparţine exclusiv aliaţilor, inclusiv poziţia mea. Eu nu sunt doar primul om din Est care ocupă jobul acesta, sunt primul politician care ocupă jobul numărul doi. De aceea nu-mi este indiferent procesul de selecţie a noului secretar general. Am lucrat cu Jens Stoltenberg ca doi prieteni foarte buni – ne şi ştiam foarte bine din politică. Am un pasaj în carte unde povestesc cum s-a întâmplat întâlnirea noastră de la NATO când m-a recrutat şi mi-a dat jobul acesta”, a menţionat acesta.

Citește și
Mircea Geoană
Mircea Geoană: „Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO, este un lucru cert”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Am foarte, foarte multă grijă faţă de organizaţia pe care o slujesc. Este foarte importantă şi de aceea o să iau împreună cu secretarul general, eventual cu noul secretar general, decizia potrivită la momentul potrivit. Mă opreşte lumea pe stradă şi mă întreabă dacă o să candidez şi le spun sincer că nu ştiu, am o treabă de făcut. După ce termin acolo mai discutăm şi vedem ce facem”, a completat Geoană. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Geoană alimentează speculațiile privind candidatura la prezidențiale: Vom discuta despre un plan sănătos pentru România
Geoană alimentează speculațiile privind candidatura la prezidențiale: Vom discuta despre un plan sănătos pentru România

Mircea Geoană ar putea fi unul dintre candidații la alegerile prezidențiale din 2024.

Mircea Geoană: „Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO, este un lucru cert”
Mircea Geoană: „Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO, este un lucru cert”

Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO, este „un lucru cert”, a declarat, joi, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la deschiderea Aspen - GMF Bucharest Forum.

 

Mircea Geoană, favoritul românilor la alegerile prezidențiale. Unde se situează Elena Lasconi
Mircea Geoană, favoritul românilor la alegerile prezidențiale. Unde se situează Elena Lasconi

Mircea Geoană este favorit în intențiile de vot ale românilor, urmat de Marcel Ciolacu. Elena Lasconi a urcat în preferințele electoratului în contextul recentului scandal în care a fost implicată.

Mircea Geoană: Suntem îngrijoraţi de situaţia din Gaza. Israelul are dreptul de a se autoapăra
Mircea Geoană: Suntem îngrijoraţi de situaţia din Gaza. Israelul are dreptul de a se autoapăra

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că Alianţa monitorizează îndeaproape situaţia din Orientul Mijlociu.

 

Geoană: „NATO are două ameninţări directe: Rusia şi terorismul
Geoană: „NATO are două ameninţări directe: Rusia şi terorismul". Mesajul transmis Israelului

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat, vineri, în timpul unei vizite la Braşov, că Rusia li terorismul sunt amenințările directe ale Alianței, care se află în contact cu partenerii din Orientul Mijlociu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.