Mihai Fifor face ”curăţenie” în Palatul Victoria şi îi pregăteşte terenul Vioricăi Dăncilă

×
Codul embed a fost copiat

Încă un ministru a demisionat din Guvern: Marius Nica de la Fonduri Europene, asta după ce vicepremierul Marcel Ciolacu a plecat odată cu Mihai Tudose.

Nica a fost unul dintre susţinătorii lui Tudose în conflictul cu Liviu Dragnea. Între timp, premierul interimar Mihai Fifor a început să dea afară oamenii loiali fostului prim-ministru şi să îi repună pe funcţii pe cei consideraţi apropiaţii şefului PSD, Liviu Dragnea.

Ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, şi-a anunţat demisia din funcţie, la 5 zile după plecarea premierului Mihai Tudose. Nica îi fusese consilier, până să fie numit ministru. A fost şi sfătuitorul lui Sorin Grindeanu. Pe ambii i-a susţinut în conflictele lor cu Liviu Dragnea.

Absolvent al Academiei de Informaţii, fost ofiţer în MAPN, Nica a fost promovat în politică de Rovana Plumb, după ce i-a fost consilier atât la Bruxelles, când era europarlamentar, cât şi la Ministerul Mediului. A mai fost ministru la fonduri europene şi în guvernul Ponta.

La plecare, Nica susţine că viitorul guvern este în pericol să piardă banii europeni din Programul Operaţional Regional, din cauză că primarii şi autorităţile locale au preferat să aplice pentru proiecte din bani de la buget.

Citește și
presedintele pnl, ludovic orban
Opoziția din Parlament vrea să încerce imposibilul. Mobilizare la vot împotriva Guvernului Dăncilă
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Este al doilea ministru care demisionează, după Marcel Ciolacu, vicepremierul fără portofoliu, care a plecat odată cu Mihai Tudose din Guvern.

Un alt apropiat al lui Tudose, Secretarul adjunct al Guvernului, Marius Iulian Carabulea, a demisionat şi el. Acesta fusese pus provizoriu să coordoneze activitatea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, iar premierul interimar Mihai Fifor l-a readus în vârful instituţiei care gestionează toate zăcămintele ţării, fie ele de gaze, metale sau petrol, pe fostul director, Gigi Dragomir. Dragomir a fost în trecut inspector în cadrul Fiscului de la Ilfov. În ultimii ani a participat la mai multe concursuri pentru posturi în ANAF, dar le-a picat.

Premierul interimar Mihai Fifor pare că face curăţenie în Palatul Victoria şi îi pregăteşte terenul Vioricăi Dăncilă. După ce l-a dat afară pe şeful Poliţiei Romane zilele trecute, aşa cum ceruse Carmen Dan, acum l-a demis şi pe şeful corpului de control al premierului, Bogdan Ştefan. Acesta fusese numit tot de Tudose.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Chinurile facerii pentru al treilea Guvern PSD. Noul program de guvernare ar putea conține surprize
Chinurile facerii pentru al treilea Guvern PSD. Noul program de guvernare ar putea conține surprize

Au început chinurile facerii pentru noul Guvern PSD. Discuţiile se poartă la fel ca în cazul celor două cabinete din ultimul an, în biroul de la Casa Poporului al şefului de partid, Liviu Dragnea.

Opoziția din Parlament vrea să încerce imposibilul. Mobilizare la vot împotriva Guvernului Dăncilă
Opoziția din Parlament vrea să încerce imposibilul. Mobilizare la vot împotriva Guvernului Dăncilă

Opoziția încearcă să-și mobilizeze toate resursele pentru a împiedica guvernul Dancilă să treacă de Parlament.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.