După ce aproape s-au bătut cu USR în Parlament, deputații AUR vor sancționarea lui Iulian Bulai

parlamentari, AUR, USR
Facebook/AUR

Dup ce, în urmă cu câteva zile, pe holurile Parlamentului a fost cât pe ce să izbucnească o bătaie între parlamentarii AUR și cei de la USR-PLUS, acum, deputații AUR vor ca ”useristul” Iulian Bulai să fie sancționat pentru ”limbaj calomnios”.

 

21 de parlamentari de la AUR au depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților o sesizare împotriva deputatului USR PLUS Iulian Bulai "pentru limbajul calomnios manifestat de acesta în şedinţa de plen din data de 30 martie 2021" și solicită sancţionarea acestuia.

"În cadrul şedinţei de dezbatere a proiectelor de lege, la punctul 27, Pl-x nr. 608/2019, proiect privind instituirea zilei de 10 august ca Ziua Unităţii Civice, deputatul Bulai Iulian a avut o intervenţie calomnioasă la adresa Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor, spunând că membrii acestuia sunt extremişti şi fundamentalişti", arată semnatarii sesizării, potrivit Agerpres.

Ei susţin că, prin intervenţia sa, deputatul USR PLUS a încălcat mai multe articole din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi din Codul de conduită al deputaţilor şi senatorilor.

Citește și
Dan Tanasa
„Sancţiune maximă” pentru deputatul AUR care l-a jignit pe ministrul Justiției
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sesizarea deputaţilor AUR a fost trimisă Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Acțiunera membrilor AUR vine după scandalul petrecut în urmă cu câteva zile între deputaţii Alianţei USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean și deputatul AUR Dan Tanasă.

Astfel, la data de 1 aprilie, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a stabilit să propună Biroului permanent sancţionarea deputatului AUR Dan Tanasă cu avertisment scris, aceasta fiind cea mai gravă sancţiune prevăzută de Regulament şi de Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Deputaţii jurişti au luat această decizie după ce au analizat adresa Biroului permanent cu privire la sesizarea depusă de deputaţii Alianţei USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean împotriva deputatului AUR Dan Tanasă cu privire la "comportamentul grobian şi limbajul vulgar" al acestuia după şedinţa de plen din 24 martie.

Iulian Bulai, despre AUR: Îmi menţin opinia că este un partid fundamentalist, radical şi extremist

 

În replică, deputatul USR PLUS Iulian Bulai a declarat marţi că îşi menţine opinia că AUR este un partid "fundamentalist, radical şi extremist".

"Mi-ar plăcea mult mai mult să vorbim despre TVR, SRR şi despre CNA, dar dacă tot este vorba despre această sesizare, iau act de ea, mă raportez la această sesizare şi abia aştept să se discute în Comisia juridică, unde am înţeles că a fost înaintată de către Biroul permanent. Voi veni al Comisia juridică atunci când se va discuta sesizarea. Acest partid care a făcut această sesizare nu a fost menţionat explicit în declaraţia mea, iar ce am declarat îmi asum şi îmi menţin. Îmi menţin opinia că partidul respectiv este un partid fundamentalist, radical şi extremist", a spus Bulai la Palatul Parlamentului.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un deputat PSD le cere oamenilor să se vaccineze cu AstraZeneca: ”Vă informați prost, din surse cretine”
Un deputat PSD le cere oamenilor să se vaccineze cu AstraZeneca: ”Vă informați prost, din surse cretine”

Deputatul PSD Laurenţiu Gîdei le-a cerut celor care refuză să se vaccineze împotriva Covid-19 ”să lase deoparte conspirațiile, cipurile, prostiile” şi să meargă să se vaccineze.

„Sancţiune maximă” pentru deputatul AUR care l-a jignit pe ministrul Justiției
„Sancţiune maximă” pentru deputatul AUR care l-a jignit pe ministrul Justiției

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a hotărât joi să îl sancţioneze pe deputatul AUR Dan Tanasă cu un avertisment scris.

Liderii AUR spun că nu au organizat ei protestele, dar le susțin: „Veghem ca drepturile lor să fie respectate”
Liderii AUR spun că nu au organizat ei protestele, dar le susțin: „Veghem ca drepturile lor să fie respectate”

Copreşedintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a declarat miercuri că partidul pe care îl reprezintă nu a organizat protestele din zilele precedente, însă le susţine şi participă la ele pentru a veghea la respectarea drepturilor cetăţenilor.

Bode, despre parlamentarii AUR care au spus că vin la MAI: ”Aici nu e sat fără câini”
Bode, despre parlamentarii AUR care au spus că vin la MAI: ”Aici nu e sat fără câini”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, s-a declarat surprins, miercuri, de faptul că unii parlamentari AUR vor să vină la sediul MAI ca să discute cu el despre ”abuzurile comise împotriva protestatarilor pașnici”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.