Dăncilă, despre refuzul lui Iohannis privind noii miniștri: ”Ne gândim să mergem la CCR”

viorica dancila

Viorica Dăncilă consideră că Guvernul ar trebui să sesizeze din nou Curtea Constituţională, după ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că propunerile pentru Ministerele Transporturilor şi Dezvoltării Regionale vor fi refuzate din nou.

"Eu cred că această împotrivire - să fiu elegantă - a preşedintelui de a face cele două nominalizări nu are doar un impact naţional, are un impact european, pentru că deciziile care se vor lua pe cele două domenii, decizii importante, fac referire la toţi cetăţenii europeni şi nu numai la cetăţenii români. Preşedintele trebuie să înţeleagă că deciziile şi modul în care sunt gestionate aceste dosare, modul în care reuşim să avem consens pe dosarele importante legate de cele două domenii, transporturi şi dezvoltare regională, influenţează viaţa a peste 500 de milioane de cetăţeni. Deci, eu cred că implicaţiile sunt mult mai ample şi sper ca preşedintele să realizeze în ultima clipă şi să accepte aceste două nominalizări. Nu ştiu ce vom face mai departe. Bineînţeles că ne gândim să mergem la Curtea Constituţională, acesta este pasul pe care care trebuie să îl facem. Vom avea o decizie care se va lua în coaliţie. După cum ştiţi, trebuie să avem o decizie politică, pentru că suntem un guvern politic, dar din punctul meu de vedere trebuie să mergem la Curtea Constituţională", a declarat premierul marţi seară, pentru Antena 3, conform Agerpres.

Dăncilă a adăugat că situaţia generată de refuzul lui Iohannis este "greu de explicat", atât românilor, cât şi oficialilor de la Bruxelles, având în vedere că există dosare importante pe agenda europeană care presupun implicarea miniştrilor de resort.

"Cred că aceste lucruri nu dau bine nici la nivel intern, deoarece românii nu înţeleg de ce două nominalizări care nu au niciun fel de probleme nu sunt acceptate de către preşedinte, în condiţiile în care nu sunt probleme de legalitate. Mai puţin înţeleg europenii, colegii din Parlamentul European, pentru că în fiecare stat membru, atunci când s-a deţinut preşedinţia rotativă, a existat consens, sprijin şi efectiv toţi cei de bună-credinţă au încercat să aducă plusvaloare acestei funcţii deosebit de importante la nivel european. Este greu de explicat de ce pentru lupta internă putem pune în pericol decizii şi finalizarea unor proiecte atât de importante nu numai pentru România", a mai afirmat ea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că propunerile Guvernului pentru Ministerele Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, Mircea Drăghici şi Olguţa Vasilescu, vor fi refuzate din nou.

Citește și
Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă
Iohannis nu cedează: ”Propunerile pentru Transporturi şi Dezvoltare vor fi refuzate”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

"Aceste două propuneri vor fi refuzate în cursul acestei săptămâni. Într-o zi, două vor fi finalizate documentele şi reexpediate la Guvern", a precizat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că motivele refuzului vor fi cunoscute din scrisori.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Reacția PSD după respingerea propunerilor de miniştri la Dezvoltare şi Transporturi
Reacția PSD după respingerea propunerilor de miniştri la Dezvoltare şi Transporturi

PSD critică anunţul preşedintelui Klaus Iohannis privind respingerea propunerilor de miniştri la Dezvoltare şi Transporturi, afirmând că şeful statului este "incapabil să dea un motiv serios şi de înţeles".

Iohannis nu cedează: ”Propunerile pentru Transporturi şi Dezvoltare vor fi refuzate”
Iohannis nu cedează: ”Propunerile pentru Transporturi şi Dezvoltare vor fi refuzate”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că propunerile Guvernului pentru ministerele Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, Mircea Drăghici şi Olguţa Vasilescu, vor fi refuzate din nou.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.