Vicepremierul slovac: Moscova trebuie să plătească pentru reconstrucţia Ucrainei. Va fi necesară reintegrarea Rusiei

Veronika Remisova
Instagram

După ce războiul din Ucraina se va sfârşi, „agresorul va trebui să plătească pentru reconstrucţia” acestei ţări, a declarat joi, la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), vicepremierul Slovaciei, Veronika Remisova.

Aceasta a precizat, totodată, că „pe termen lung” va fi necesară „reintegrarea” Rusiei în comunitatea naţiunilor, informează AFP.

„Atunci când războiul se va sfârşi, va fi mare nevoie ca Rusia să fie integrată, chiar dacă Rusia este agresorul, chiar dacă Rusia comite crime de război,“ a spus Remisova.

„Rusia nu poate sfârși precum Coreea de Nord“

„Pe termen lung, Rusia nu poate sfârşi precum Coreea de Nord, izolată, singură. Într-o perspectivă pe termen lung, noi va trebui să facem paşii pe care Franţa împreună cu alte ţări i-au făcut după Al Doilea Război Mondial, când au integrat Italia şi Germania în comunitate“, a adăugat aceasta, evocând „cea mai mare realizare a Europei“ după 1945.

Însă Remisova a sugerat că Rusia este „agresorul“ și că „va trebui să plătească pentru reconstrucția“ Ucrainei „la sfârșit“.

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

„Agresorul a distrus oraşe, naţiuni, vieţi, şi va trebui să plătească pentru pagubele provocate,“ a declarat vicepremierul Slovaciei într-o conferință de presă ONU la New York.

Remisova evită să spună dacă Rusia va fi trasă la răspundere legal de o comisie ONU

Remisova, care este şi ministrul investiţiilor, dezvoltării regionale şi informatizării, a spus că Slovacia aduce și va continua să aducă ajutor Ucrainei.

„Noi ajutăm Ucraina nu doar cu arme, pentru ca ea să se poată apăra, ci şi cu ajutor umanitar şi cu bani. Noi o facem în calitate de Slovacia, noi o facem în calitate de (membru al) UE,“ a spus ea, adăugând: „Şi noi o vom face și când războiul se va opri. “

Remisova a fost întrebată dacă ONU ar putea crea o comisie de indemnizare similară celei dintre anii 1991 şi 2022, care a permis Kuweitului să recupereze de la Irak 52,4 miliarde de dolari reparaţii pentru pagubele provocate prin invazia sa din august 1990.

Comisia a fost decisă ca instrument legal de către Consiliul de Securitate, unde Rusia dispune de un drept de veto.

„Distrugeri“ majore în Ucraina în următoarele săptămâni

Însă, Remisova a evitat să ofere un răspuns în legătură cu tragerea la răspundere a Rusiei printr-o astfel de comisie.
Ministrul Ucrainei al Apărării Oleksiy Reznikov a avertizat miercuri că vor urma niște „săptămâni extrem de dificile“, cu „distrugeri“ majore în țara sa.

„Urmează niște săptămâni extrem de dificile,“ a spus acesta pe Facebook, citat de NDTV.

Acesta a adăugat: „Inamicul este complet conștient de înfrângerea sa strategică, dar tot va încerca să ne facă rău cât mai mult posibil. Din păcate, noi vom continua să pierdem membri ai forțelor noastre armate înainte să atingem victoria. Va continua să existe distrugere și victime dureroase.“

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.

Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului
Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară, dar numai după ce războiul s-a încheiat, relatează dpa.

Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat
Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat

Un fost militar american condamnat la moarte pentru uciderea în 2009 a unei femei cu care a avut o aventură a fost executat marţi în Missouri, în centrul Statelor Unite, notează AFP.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.