Varianta Delta strică vacanțele europenilor în plină vară. Țările care au reintrodus restricții

×
Codul embed a fost copiat

În plină vară, când toată lumea este cu gândul la vacanță, varianta Delta a coronavirusului se răspândește cu repeziciune și ridică, din nou, gradul de aleră, în multe state europene.

Unele dintre cele mai căutate destinații impun restricții. Cea mai dură a fost luată de Malta, care, din noaptea de marți spre miercuri, primește doar persoane vaccinate.

Malta, micuța insulă din Mediterană, înregistrează zilnic puțin peste 100 de noi infectări, însă autoritățile doresc să protejeze populația de un al patrulea val, așa că vor mai permite accesul în țară doar turiștilor străini vaccinați cu schemă completă.

Decizia a stârnit nemulțumirea oficialilor europeni, dar autoritățile locale au rămas deocamdată neînduplecate.

Grecia, principala destinație externă de vacanță a românilor și în această vară, a anunțat prin vocea premierului că în spațiile închise, fie că vorbim de restaurante, baruri, cluburi, cinematografe sau teatre vor mai avea acces doar cei vaccinați.

Citește și
Jurilovca
Reguli pentru construcțiile noi din Delta Dunării. Proprietarii fără bani sunt ajutați de voluntari
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Măsura se va aplica de vineri, asta după ce în încercarea de a interzice petrecerile cu dans și înghesuială, autoritățile stabiliseră ca, în restaurante, baruri, cluburi, clienții să stea doar pe scaune.

Și în Franța, din august, vor putea intra în restaurant, mall, bar sau club doar cei vaccinați sau care se testează înainte. Măsura se va aplica și pentru cei care vor să circule cu trenul sau cu avionul pe un zbor intern sau care vor să viziteze parcurile de distracții.

Accesul în locurile publice pentru cei vaccinați sau testați este deja în vigoare și în Danemarca, Luxemburg, Germania și Austria, iar în Cipru a fost introdus un așa-numit safe pass, care se obține doar dacă ești vaccinat, testat sau trecut prin boală.

După ce a înregistrat, în doar o săptămână, o creștere de șapte ori a numărului de noi cazuri de coronavirus, Olanda a reintrodus o serie de restricții. Restaurantele, cafenele și barurile se închid mai devreme, cluburile și discotecile s-au închis, iar festivalurile de muzică și dans și toate evenimentele care se întind pe mai multe zile au fost complet anulate.

Și în unele regiuni din Spania și Portugalia, mai ales în zonele turistice, au fost instaurate iar restricții care privesc în primul rând limitarea programului de funcționare al restaurantelor, barurilor și magazinelor, dar și interdicția de deplasare pe timp de noapte.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avertisment pentru turiști. Au apărut vipere în Rezervația Deltei Dunării
Avertisment pentru turiști. Au apărut vipere în Rezervația Deltei Dunării

Turiștii care ajung în zona Rezervației Deltei Dunării trebuie să fie foarte atenți, pentru că au apărut viperele de stepă.

Reguli pentru construcțiile noi din Delta Dunării. Proprietarii fără bani sunt ajutați de voluntari
Reguli pentru construcțiile noi din Delta Dunării. Proprietarii fără bani sunt ajutați de voluntari

Pe lângă liniște și peisaje extraordinare, Delta Dunării înseamnă pentru turiști și căsuțe lipovenești, vopsite în alb și albastru, acoperite cu stuf.

Israelul admininistrează a treia doză de Pfizer. Cazurile de infectare cu tulpina Delta s-au înmulțit
Israelul admininistrează a treia doză de Pfizer. Cazurile de infectare cu tulpina Delta s-au înmulțit

Israelul a început luni să administreze o a treia doză de vaccin împotriva covid-19 unor pacienţi care au un sistem imunitar slab, în urma unei creşteri a contaminărilor cu varinata indiană (delta) a SARS-CoV-2, relatează AFP.

OMS trage un semnal de alarmă: Creștere abruptă a cazurilor de Covid în mult prea multe țări
OMS trage un semnal de alarmă: Creștere abruptă a cazurilor de Covid în mult prea multe țări

Organizatia Mondială a Sănătății cere insistent guvernelor lumii să păstreze precauțiile anti-pandemie, în condițiile în care numărul de infectări a explodat în țările europene care primesc turiști.

Specialiști: Tulpina ''Delta'' va aduce un nou val de Covid în Europa. În Spania numărul cazurilor a crescut de 7 ori
Specialiști: Tulpina ''Delta'' va aduce un nou val de Covid în Europa. În Spania numărul cazurilor a crescut de 7 ori

Întrebarea nu este "dacă", ci "când", temuta tulpină ''Delta'' va aduce un nou val de Covid în Europa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.