Una dintre fiicele lui Vladimir Putin are un copil cu un fost director de balet din Munchen. Detalii din anchetă

vladimir putin, katerina tikhanova, igor zelenski
Colaj foto: Getty/Profimedia

Fiica cea mică a lui Vladimir Putin are un copil cu un fost director de balet în Germania și a călătorit acolo de peste 50 de ori între 2017 și 2019, arată datele unei anchete.

 

Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

 

Președintele rus Vladimir Putin a căutat mult timp să își protejeze familia și copiii de ochii publicului, acoperindu-le identitatea și locul unde se află chiar înainte ca Occidentul să înceapă să încerce să îi sancționeze.

Acum, au apărut noi detalii despre viața personală a uneia dintre cele două fiice identificate ale sale, datorită unei investigații comune publicate, joi, de cotidianul rus Important Stories și de site-ul german de știri Der Spiegel, informează Business Insider.

Citește și
Maria Vorontsova, cea mai mare din fiicele lui Putin, s-a exprimat public despre sancțiuni. „Renunțați la mascaradă””
Maria Vorontsova, cea mai mare dintre fiicele lui Putin, s-a exprimat public despre sancțiuni. „Renunțați la mascaradă”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Cele două publicații au relatat că au obținut înregistrări de zbor care arată că una dintre fiicele lui Putin, Katerina Tikhonova, în vârstă de 35 de ani, a zburat de peste 50 de ori la Munchen din 2017 până în 2019.

În relație cu o fostă stea a baletului de stat din Munchen

Descoperirile lor sugerează, de asemenea, că Tikhonova, despre care se crede că este fiica cea mai mică a lui Putin, are o relație serioasă și pe termen lung cu Igor Zelenski, o fostă vedetă rusă de balet în vârstă de 52 de ani, care a renunțat la funcția de director al baletului de stat din Munchen în aprilie.

Tikhonova ar fi călătorit între Moscova și Munchen cu zboruri charter plătite de stat și cu membri ai serviciului prezidențial de securitate al lui Putin, a relatat Important Stories, citând jurnalele de zbor și o listă de pasageri.

Aceeași listă și mai multe scanări de pașapoarte au indicat, de asemenea, că Tihonova și Zelenski au o fiică născută în 2017 - cam în perioada în care Tihonova s-a despărțit de soțul ei, omul de afaceri rus Kirill Shamalov.

Important Stories a declarat că a obținut scanările pașapoartelor prin intermediul unui e-mail trimis între garda de corp a lui Tihonova, care a rezervat biletele, și agenția de securitate prezidențială a Rusiei.

Publicația nu a dat numele fiicei cuplului, dar a scris că o parte din numele ei este Igorevna, indicând că este derivat din prenumele lui Zelenski.

E-mail intitulat "Mutarea în Germania"

Lista de pasageri, care era pentru un zbor din 9 decembrie 2019, arăta că Tikhonova și Zelenski au aterizat pe aeroportul Vnukovo din Moscova cu un anturaj de bone și securitate prezidențială, împreună cu fiica lor aparent în vârstă de 2 ani și un profesor de pian, a relatat Important Stories.

Aproximativ în această perioadă, Tikhonova se pare că a decis să se mute la Munchen, potrivit unei scrisori din arhiva gărzii sale de corp, potrivit publicației. Conform Important Stories, un ofițer din cadrul serviciilor de securitate prezidențiale ale Rusiei a primit, de asemenea, un e-mail în octombrie 2019 intitulat "Mutarea în Germania".

Der Spiegel a relatat că, atunci când s-a apropiat de adresa de reședință a lui Zelenski din Munchen, a găsit doar fosta sa soție, fosta balerină Yana Serebriakova, care a refuzat să răspundă la întrebările sale.

Zelenski a devenit directorul artistic al Baletului de Stat Bavarez din Munchen în 2016, dar a demisionat la 4 aprilie, invocând circumstanțe familiale private. Potrivit lui Serge Dorny, directorul general al Operei Bavareze de Stat, lui Zelenski i s-a cerut să plece pentru că nu a condamnat public războiul din Ucraina.

Noile detalii legate de înclinația Tihonovei de a călători în Germania ar putea ridica întrebări incomode pentru Putin, care i-a condamnat pe membrii elitei rusești care au rămas în Occident drept "gunoaie și trădători".

Jurnaliștii nu au descoperit un de se află Tikhonova, Zelenski și presupusa lor fiică

Tikhonova, o fostă dansatoare acrobatică, conduce în prezent un grup de start-up-uri în valoare de 1,7 miliarde de dolari la Universitatea de Stat din Moscova. În aprilie, Departamentul de Trezorerie al SUA a identificat-o ca fiind una dintre fiicele lui Putin, în cadrul sancțiunilor impuse de Occident Rusiei.

O altă fiică a lui Putin identificată de SUA este Maria Vorontsova, în vârstă de 37 de ani, endocrinolog pediatru și cercetător în domeniul geneticii. Ea figurează ca cercetător principal la Centrul de Cercetare în Endocrinologie din Moscova. Pe site-ul său se precizează că este, de asemenea, vicepreședinte al Societății ruse a tinerilor endocrinologi.

Der Spiegel și Important Stories au raportat că nu se știe unde se află Tikhonova, Zelenski și presupusa lor fiică.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
VIDEO. Noi imagini cu soldați ruși când ucid civili în Bucea. Mărturii șocante ale localnicilor
VIDEO. Noi imagini cu soldați ruși când ucid civili în Bucea. Mărturii șocante ale localnicilor

Noi filmări publicate de New York Times arată noi crime comise de soldații ruși într-o suburbie a Kievului. Înregistrările arată cum cel puțin patru bărbați civili au fost executați pe 4 martie.

Maria Vorontsova, cea mai mare dintre fiicele lui Putin, s-a exprimat public despre sancțiuni. „Renunțați la mascaradă”
Maria Vorontsova, cea mai mare dintre fiicele lui Putin, s-a exprimat public despre sancțiuni. „Renunțați la mascaradă”

Cea mai mare dintre fiicele lui Putin a dezvăluit ce crede despre războiul pornit de Rusia în Ucraina și sancțiunile țărilor Occidentale asupra Rusiei.

Fostă consilieră a lui Trump: Putin are un miros ciudat şi nu mănâncă la evenimente
Fostă consilieră a lui Trump: Putin are un miros ciudat şi nu mănâncă la evenimente

Fiona Hill, o fostă consilieră pentru Rusia și Europa a lui Donald Trump, a povestit experiența stranie pe care a avut-o când a stat lângă Vladimir Putin la o cină.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă