Un simplu accident de circulație a scos la iveală un șir lung de infracțiuni ale unui român în Germania

Poliția

Un simplu accident de circulație, mai degrabă o banală tamponare, s-a transformat într-un șir lung de infracțiuni care au trimis în arest preventiv, un șofer român care nici n-are permis de conducere, scrie Badische Zeitung, citat de Libertatea.

Joi, 28 ianuarie, un român în vârstă de 24 de ani, la intersecția Waltershofener Strasse și Hausener Weg din parcul industrial Haid, din Freiburg, a ignorat prioritatea altui vehicul și a intrat cu mașina lui în acesta. La verificarea detaliilor personale, ofițerii secției de poliție Freiburg-Süd au observat unele neconcordanțe în documentele persoanei care a provocat accidentul.

Verificări mai detaliate au arătat că permisul său de conducere era probabil un fals. Bărbatul avea și un certificat de reședință în orașul Freiburg, de asemenea falsificat.

Ancheta a condus la descoperirea mai multor infracțiuni ale tânărului de 24 de ani. Printre altele, nu are permis de conducere, vehiculul implicat în accident era împrumutat și, potrivit poliției, nu era asigurat. Ofițerii au găsit ustensile pentru extragerea combustibilului în vehicul.

Plăcuțele de înmatriculare ale vehicolului au condus la un furt de biciclete în primăvara anului trecut. În baza acestor descoperiri, românul fost predat secției de poliție din St. Georgen, iar oficialii de acolo au identificat mai multe infrecțiuni: în ianuarie, o companie de comandă prin poștă online a depus o plângere împotriva unui șofer de curierat pentru că a deturnat 72 de colete pe care ar fi trebuit să le livreze.

Citește și
vaccin
Peste 100 de milioane de doze de vaccinuri împotriva Covid-19 au fost administrate pe glob
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Pe baza documentelor falsificate pe care le-a prezentat angajatorului său, tânărul de 24 de ani a putut fi, de asemenea, identificat drept acest șofer de curierat.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Care este situația vaccinării anti Covid-19 în România. Sute de mii de români, programați
Care este situația vaccinării anti Covid-19 în România. Sute de mii de români, programați

Preşedintele Comitetului de coordonare a campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, începând cu data de 3 februarie şi până pe 14 aprilie, sunt programate pentru imunizare 574.544 de persoane pentru doza 1 şi 931.331 pentru rapel.

Peste 100 de milioane de doze de vaccinuri împotriva Covid-19 au fost administrate pe glob
Peste 100 de milioane de doze de vaccinuri împotriva Covid-19 au fost administrate pe glob

Peste 100 de milioane de doze de vaccinuri împotriva Covid-19 au fost administrate în lume, la mai puţin de două luni de la lansarea, la începutul lui decembrie, a primelor campanii de vaccinare în masă, potrivit unui bilanţ AFP.

Coronavirus România, bilanț 2 februarie. 2.676 de cazuri noi și 111 decese
Coronavirus România, bilanț 2 februarie. 2.676 de cazuri noi și 111 decese

Coronavirus România, bilanț 2 februarie. Până astăzi, 2 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 732.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.