Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe muntele Etna. VIDEO cu momentul impactului

×
Codul embed a fost copiat

Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit joi pe muntele Etna şi căutări sunt în curs de desfăşurare pentru a-i găsi pe cei doi piloţi.

"La prânz, un avion Canadair al pompierilor s-a prăbuşit în timp ce era angajat în stingerea unui incendiu de pădure din zona Monte Calcinera, în provincia Catania (Sicilia)", au indicat serviciile de pompieri într-un tweet, conform AFP.

"Aparatul s-ar fi zdrobit în urma impactului cu coasta muntoasă", au adăugat ei, precizând că cercetările sunt în curs.

"Au existat mai multe explozii după prăbuşire. Avionul a fost distrus, iar pompierii îi caută pe cei doi piloţi", a declarat Salvatore Cocina, director regional al protecţiei civile, citat de agenţia Ansa.

Vârful Etna, care are înălţimea de 3.357 de metri, este cel mai înalt vulcan în activitate în Europa, având erupţii frecvente de circa 500.000 de ani, potrivit AFP.

Citește și
avion korean air
Momente înfricoșătoare pentru 162 de pasageri, în timpul aterizării. Avionul a fost distrus, după ce a derapat. FOTO, VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce a pățit o tânără care s-a urcat în avion imediat după o operație estetică. „Evident că era sânge”
Ce a pățit o tânără care s-a urcat în avion imediat după o operație estetică. „Evident că era sânge”

Un model de pe Only Fans, pe nume Weronika, a avut parte de șocul vieții sale în timpul unui zbor. Ea a povestit cum „i-a explodat capul” în timp ce se afla în avion, din cauza presiunii.

Momente înfricoșătoare pentru 162 de pasageri, în timpul aterizării. Avionul a fost distrus, după ce a derapat. FOTO, VIDEO
Momente înfricoșătoare pentru 162 de pasageri, în timpul aterizării. Avionul a fost distrus, după ce a derapat. FOTO, VIDEO

Un avion Korean Air a ieșit ieri de pe pistă înainte de a derapa și a se opri pe iarba udă, în Filipine.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă din New Hampshire, SUA. Două persoane au murit | VIDEO
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă din New Hampshire, SUA. Două persoane au murit | VIDEO

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, vineri seară, peste o casă din New Hampshire, SUA, au anunțat oficialitățile locale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.