Trump ar fi aprobat un atac asupra Iranului, dar l-a anulat în ultima clipă

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Statelor Unite a aprobat joi un atac selectiv contra Iranului ca răspuns la doborârea de către Teheran a unei drone americane, dar a suspendat ordinul înainte ca Pentagonul să-l execute, scrie The New York Times.

Trump aprobase atacuri asupra mai multor obiective iraniene, precum radare sau baterii de rachete, au indicat oficiali pentru publicaţia americană.

Operaţiunea, preconizată a avea loc înainte de ora locală 19:00, joi, (02:00 GMT, vineri), era deja în curs: avioanele se aflau în aer, iar navele pe poziţie, atunci când acţiunea a fost suspendată înainte de lansarea vreunei rachete, au precizat aceiaşi oficiali.

Sursele citate au spus că nu cunosc motivele suspendării operaţiunii - dacă aceasta s-a datorat unei schimbări de opinie a lui Trump sau a avut la bază raţiuni logistice - şi nici nu au putut indica dacă atacurile au fost anulate sau amânate.

Trump a mai autorizat două atacuri asemănătoare în 2017 şi 2018 asupra unor obiective militare ale regimului lui Bashar al Assad în Siria.

Citește și
Mohammad Javad Zarif
Ce urmează să facă Iranul în cazul ”agresiunii americane”. Anunțul ministrului de Externe
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

La primele ore ale zilei de joi, Iranul a doborât o dronă a armatei americane care, potrivit Teheranului, intrase în spaţiul său aerian pentru misiuni de supraveghere, însă, conform Pentagonului, aparatul se afla deasupra apelor internaţionale într-o misiune de recunoaştere.

Doborârea dronei a crescut la maxim tensiunile dintre SUA şi Iran, o relaţie care s-a deteriorat după ce Trump a decis retragerea ţării sale din acordul nuclear cu Iranul şi puterile europene, măsură dublată de reintroducerea sancţiunilor contra Republicii Islamice.

După ce a aflat de doborârea dronei, Trump a postat pe Twitter un mesaj pe un ton ameninţător: "Iranul a făcut o mare greşeală!".

Totuşi, câteva ore mai târziu, Trump a redus importanţa evenimentului şi a evocat posibilitatea unei erori umane, spunând că-i vine greu să creadă că a fost ceva intenţionat.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Tensiunile dintre SUA și Iran escaladează în Golful Persic. O dronă militară, doborâta de o rachetă
Tensiunile dintre SUA și Iran escaladează în Golful Persic. O dronă militară, doborâta de o rachetă

Tensiunile dintre Statele Unite și Iran escaladează în regiunea Golfului Persic. O dronă militară de recunoaștere americană a fost doborâtă deasupra strâmtorii Hormuz de o rachetă iraniană.

Ce urmează să facă Iranul în cazul ”agresiunii americane”. Anunțul ministrului de Externe
Ce urmează să facă Iranul în cazul ”agresiunii americane”. Anunțul ministrului de Externe

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a acuzat că drona americană doborâtă joi de către forţe iraniene a pătruns în spaţiul aerian iranian şi a anunţat că Teheranul va denunţa la ONU această ”nouă agresiune”, relatează AFP.

Replica lui Trump, întrebat dacă va ataca Iranul: ”A făcut o mare greșeală!
Replica lui Trump, întrebat dacă va ataca Iranul: ”A făcut o mare greșeală!"

Tensiunile dintre Statele Unite și Iran escaladează în regiunea Golfului Persic. O dronă militară de recunoaștere americană a fost doborâtă deasupra strâmtorii Hormuz de o rachetă sol-aer iraniană.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.

 

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.