Rinichi de porc modificat genetic, combinat cu o pompă cardiacă, transplantate la un pacient

operatie

Un rinichi de porc modificat genetic a fost transplantat în SUA la o persoană care a primit în același timp o pompă cardiacă. Este al doilea astfel de transplant și prima procedură combinată de acest fel.

Anunţul a fost făcut miercuri de către spitalul NYU Langone din New York. "Am combinat două minuni ale medicinei moderne într-un mod inedit", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, doctorul Robert Montgomery, care a efectuat transplantul de rinichi, scrie AFP, preluat de news.ro.

Acesta este "un alt pas important în călătoria noastră pentru a ne asigura că organele vitale sunt disponibile pentru toţi cei care au nevoie de ele", a spus el.

Pacienta, în vârstă de 54 de ani, suferea de insuficienţă cardiacă şi renală. Lisa Pisano nu a putut primi o pompă cardiacă, deoarece mortalitatea este foarte mare în cazul persoanelor care fac dializă. Dar ea avea, de asemenea, niveluri de anticorpi care ar fi însemnat că ar fi trebuit să aştepte ani pentru a avea ocazia de a primi un rinichi uman.

Cu toate acestea, din cauza inimii sale, ea mai avea doar câteva săptămâni de trăit, potrivit medicilor. „Încercasem totul (...) aşa că, atunci când s-a prezentat această oportunitate, am spus că voi profita de ea", a declarat Lisa Pisano, originară din New Jersey.

Citește și
transplant ficat femeie
Șansă pentru o româncă de 33 de ani, mamă a patru copii, ajunsă în comă la spital. Metoda prin care i-a fost salvată viața
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mi-am spus că, în cel mai rău caz, dacă nu funcţionează, s-ar putea să funcţioneze pentru următoarea persoană", a spus ea de pe patul de spital, mulţumind călduros familiei, medicilor şi asistentelor.

Operaţia de implantare a pompei cardiace (sau a dispozitivului de asistenţă ventriculară) a avut loc la 4 aprilie, iar transplantul de rinichi la 12 aprilie. Aproape două săptămâni mai târziu, dr. Montgomery a fost încântat să anunţe că nu a existat "niciun semn de respingere" până în prezent.

Xenogrefele reprezintă o provocare, deoarece sistemul imunitar al primitorului tinde să atace organul străin. Porcul a fost supus unei singure modificări genetice, a explicat el, pentru a reduce acest risc.

Pentru prima dată, a fost transplantat şi timusul porcului, un organ care joacă un rol important în sistemul imunitar. Spitalul General Massachusetts din Boston a anunţat în martie că a efectuat primul transplant de rinichi de porc modificat genetic pe un pacient viu.

Transplanturile anterioare AU FOST efectuate pe pacienţi aflaţi în moarte cerebrală. Pacienţi în viaţă au primit, de asemenea, un transplant de inimă de la un porc modificat genetic, dar au murit ulterior.

Aceste aşa-numite operaţii "compasionale" prefigurează viitoarele teste clinice de mai mare amploare. „În mod clar, ne îndreptăm foarte repede spre testele clinice, probabil chiar mai repede decât am crezut", a declarat dr. Montgomery.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a automedicat și putea să îi fie fatal. Doctorii au salvat o mamă din Galați în ultima clipă, cu un transplant de succes
S-a automedicat și putea să îi fie fatal. Doctorii au salvat o mamă din Galați în ultima clipă, cu un transplant de succes

O femeie din Galați, mamă a patru copii, a fost salvată la limită, după ce a ajuns în comă la spital, cu insuficiență hepatică severă.  

Șansă pentru o româncă de 33 de ani, mamă a patru copii, ajunsă în comă la spital. Metoda prin care i-a fost salvată viața
Șansă pentru o româncă de 33 de ani, mamă a patru copii, ajunsă în comă la spital. Metoda prin care i-a fost salvată viața

O femeie de 33 de ani din Galați, mamă a patru copii, ajunsă în comă la spital după o insuficiență hepatică, a primit o șansă nouă la viață datorită unui transplant de ficat.  

Premieră: Un bărbat a primit un transplant de rinichi de la un porc modificat genetic. Cum se simte pacientul de 62 de ani
Premieră: Un bărbat a primit un transplant de rinichi de la un porc modificat genetic. Cum se simte pacientul de 62 de ani

O echipă de chirurgi americani a transplantat rinichiul de la un porc modificat genetic la un pacient în viaţă, o premieră care reprezintă un nou pas către o potenţială soluţie la deficitul cronic de donări de organe, a anunţat joi un spital american.

Cum să nu ajungem la transplant hepatic. Explicația medicului specialist, în emisiunea „Doctor de Bine”
Cum să nu ajungem la transplant hepatic. Explicația medicului specialist, în emisiunea „Doctor de Bine”

Ficatul gras este principala cauză de transplant hepatic în Statele Unite. Boala hepatică terminală, ciroza, nu are alt tratament în afară de transplant, ne explică prof. dr. Vlad Brașoveanu, Institutul Clinic Fundeni, în emisiunea „Doctor de Bine”.  

Cinci persoane au primit o nouă şansă la viaţă, după ce două familii au acceptat donarea de organe şi ţesuturi
Cinci persoane au primit o nouă şansă la viaţă, după ce două familii au acceptat donarea de organe şi ţesuturi

Agenţia Naţională de Transplant anunţă, marţi seară, un adevărat maraton pentru viaţă, după ce două familii au acceptat donarea de organe şi ţesuturi. Cinci oameni au primit, astfel, şansa la un transplant de organe.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.