Putin se declară dispus să susțină la președinție și un critic de-al său, dacă este fidel țării

Vladimir Putin
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat într-un interviu acordat canalului de televiziune american NBC că este dispus să sprijine pe cineva care este fidel ţării chiar dacă este critic faţă de preşedinte, potrivit Reuters.

Putin s-a declarat convins că, după ce nu va mai fi preşedinte, Rusia nu se va prăbuşi brusc peste noapte. Jurnalistul NBC Keir Simmons l-a întrebat ce se va întâmpla cu Rusia după plecarea sa, evocând în acelaşi timp amendamentele adoptate recent la Constituţia rusă, care oferă actualului preşedinte posibilitatea de a rămâne în funcţie până în 2036.

"Dacă văd că o persoană, chiar dacă este critică faţă de unele domenii ale activităţii mele, are vederi constructive, este o persoană devotată ţării, gata să pună pe altarul Patriei nu doar ani, ci întreaga sa viaţă, voi face totul pentru ca astfel de oameni să fie sprijiniţi, indiferent de cum mă tratează personal", a spus Putin, conform site-ului oficial al Kremlinului, care publică integral interviul acordat NBC.

"Cândva, bineînţeles, este un proces biologic, natural, vom fi înlocuiţi cu toţii (...). Dar sunt sigur că bazele fundamentale ale statalităţii ruse, ale sistemului ei politic şi economic vor fi de aşa natură încât Rusia va sta ferm pe picioare şi va privi cu încredere spre viitor", a spus Putin.

Într-o declaraţie mediatizată de presa de stat rusă la sfârşitul lunii decembrie 2020, Vladimir Jirinovski, preşedintele Partidului Liberal Democrat (LDPR, ultranaţionalist), i-a numit printre posibilii succesori ai lui Putin pe premierul Mihail Mişustin, ministrul apărării Serghei Şoigu, şeful Serviciului de Informaţii Externe (SVR), Serghei Narâşkin, fostul premier Dmitri Medvedev, guvernatorul regiunii Tula, Aleksei Diumin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară),Viaceslav Volodin, preşedintele Consiliului Federaţiei (camera superioară),Valentin Matvienko, şeful Curţii de conturi, Aleksei Kudrin. Toţi cei enumeraţi fac parte din anturajul actualului şef al statului rus.

Citește și
Vladimir Putin
Vladimir Putin: Dacă Ucraina s-ar alătura NATO, rachetele Alianţei vor putea ajunge la Moscova în 7-10 minute
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția lui Vladimir Putin când a fost întrebat dacă este ucigaș. ”Nu m-a surprins”
Reacția lui Vladimir Putin când a fost întrebat dacă este ucigaș. ”Nu m-a surprins”

Înaintea primului său summit cu Joe Biden, Vladimir Putin spune că relațiile cu Statele Unite sunt "la cel mai scăzut nivel din ultimii ani", într-un interviu acordat televiziunii americane NBC.

Vladimir Putin: Dacă Ucraina s-ar alătura NATO, rachetele Alianţei vor putea ajunge la Moscova în 7-10 minute
Vladimir Putin: Dacă Ucraina s-ar alătura NATO, rachetele Alianţei vor putea ajunge la Moscova în 7-10 minute

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că extinderea NATO spre Est reprezintă pentru Rusia o "linie roşie". Unii experţii independenţi ruşi cred că declaraţiile sale au fost adresate preşedintelui american Joe Biden, potrivit presei din Rusia.

Când are loc întâlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin la Geneva
Când are loc întâlnirea dintre Joe Biden și Vladimir Putin la Geneva

Întrevederea dintre preşedinţii SUA şi Rusiei, Joe Biden şi Vladimir Putin, va avea loc pe 16 iunie la Geneva, în vila La Grange, a anunţat joi o reprezentantă oficială a Ministerului de Externe al Elveţiei, informează TASS.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.