Purtătorul de cuvânt al UNICEF: Gaza este mai rău decât un cimitir pentru copii

fasia gaza
StirilePROTV

Copiii din Gaza suferă din cauza condiţiilor infernale, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder, avertizând că situaţia s-ar putea înrăutăţi.

 

La începutul acestui război, UNICEF a spus că Gaza era un „cimitir pentru copii şi un iad pentru toţi ceilalţi. Situaţia s-a înrăutăţit pe măsură ce bombardamentele şi luptele au continuat”, se arată în declaraţie, conform CNN, scrie News.ro.

Elder, care tocmai s-a întors dintr-o misiune de câteva săptămâni în Gaza, a avertizat cu privire la repercusiunile grave ale penuriei de alimente, apă şi medicamente asupra copiilor.

Copiii din Gaza sunt acum în pericol venind din cer, de boli, la sol şi riscă să moară de foame şi sete”, a spus Elder, adăugând că nu a văzut niciodată nicărieri un asemenea nivel de distrugere şi disperare.

Elder a declarat joi pentru CNN că părinţii cu care a vorbit în Gaza şi-au dat seama că spitalele nu mai sunt o opţiune pentru copiii lor, din cauza atacurilor continue care le-au făcut mai greu accesibile.

Citește și
abu Daqqa
Al Jazeera Media Network acuză Israelul că vizează în mod sistematic jurnaliştii şi familiile acestora
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Majoritatea crizelor îi afectează teribil pe copii, deoarece copiii sunt cei mai vulnerabili, ei reprezentând aproximativ 20% din numărul victimelor, dar în acest conflict, rata este de 40[%]”, a spus el. „Acesta este de două ori mai letal pentru copii decât multe conflicte pe care le-am văzut în ultimii 15 sau 20 de ani”, a adăugat Elder.

CNN nu a putut verifica din surse independente aceste date.

Potrivit celei mai recente declaraţii a Ministerului Palestinian al Sănătăţii de la Ramallah, care îşi obţine cifrele de la surse din Fâşia Gaza controlată de Hamas, atacurile israeliene au ucis cel puţin 18.700 de palestinieni în Gaza începând cu 7 octombrie, dintre care 70% erau copii. si femei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Controlul Fâșiei Gaza va fi redat Autorității Palestiniene, transmite Casa Albă. Au rămas însă numai ruine
Controlul Fâșiei Gaza va fi redat Autorității Palestiniene, transmite Casa Albă. Au rămas însă numai ruine

Armata Israelului a anunțat vineri seară că a ucis din greșeală trei dintre ostaticii israelieni răpiți de Hamas. „O tragedie insuportabilă, întreg statul este în doliu" - a declarat premierul Benjamin Netanyahu.

Al Jazeera Media Network acuză Israelul că vizează în mod sistematic jurnaliştii şi familiile acestora
Al Jazeera Media Network acuză Israelul că vizează în mod sistematic jurnaliştii şi familiile acestora

Al Jazeera Media Network a emis vineri o declaraţie în care condamnă atacul aerian care a dus la moartea cameramanului său Samer Abu Daqqa şi la rănirea şefului biroului său din Gaza, Wael Al-Dahdouh, în Khan Younis.

VIDEO | Soldaţi israelieni filmați dând foc la alimente, vandalizând un magazin şi jefuind case din Gaza
VIDEO | Soldaţi israelieni filmați dând foc la alimente, vandalizând un magazin şi jefuind case din Gaza

Mai multe videoclipuri care circulă online şi care au fost analizate de CNN arată soldaţii israelieni din Gaza comportându-se în mod agresiv şi lipsit de respect faţă de populaţia civilă.

Un jurnalist Al Jazeera a fost ucis într-un atac israelian în Fâşia Gaza
Un jurnalist Al Jazeera a fost ucis într-un atac israelian în Fâşia Gaza

Un jurnalist al canalului de ştiri pan-arab Al Jazeera a fost ucis vineri şi un altul a fost rănit într-un atac israelian în Fâşia Gaza, a informat postul de televiziune cu sediul la Doha, în Qatar, relatează AFP.

Armata israeliană a ucis din greşeală trei ostatici care reuşiseră să scape din captivitatea Hamas
Armata israeliană a ucis din greşeală trei ostatici care reuşiseră să scape din captivitatea Hamas

Trupele israeliene au identificat din greşeală trei ostatici israelieni ca fiind o ameninţare şi au deschis focul asupra lor, ucigându-i, în timpul luptelor din Gaza, a anunţat vineri seara purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.