O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 45 de ani de închisoare după ce a folosit rețelele sociale

Nourah bint Saeed al-Qahtani
Daily Mail

O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 45 de ani de închisoare după ce a folosit rețele sociale, potrivit unui grup pentru drepturile omului.

Nourah bint Saeed al-Qahtani a fost condamnată de un tribunal din Arabia Saudită după ce „a folosit rețele sociale” și „a violat ordinul public în privința folosirii rețelelor sociale”.

Grupul pentru drepturile omului cu sediul în Washington a declarat că se cunosc foarte puține amănunte despre Qahtani sau despre postările ei pe rețelele sociale, adăugând că vor continua să investigheze cazul, scrie dailymail.co.uk.

Condamnarea lui Qahtani vine la doar câteva săptămâni după ce Salma al-Shehab, mama a doi copii și candidată la un program de doctoral al Universității Leeds din Marea Britanie, a fost condamnată la 34 de ani de închisoare după ce a distribuit pe Twitter postările unor activiști și disidenți.

 

Citește și
Salma al-Shehab
O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că avea cont de Twitter
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gestul extrem făcut de un bărbat în prag de însurătoare. Viitorul mire, la un pas de închisoare chiar înainte de nuntă
Gestul extrem făcut de un bărbat în prag de însurătoare. Viitorul mire, la un pas de închisoare chiar înainte de nuntă

Un viitor mire a recurs la un gest extrem pentru a se asigura ca nunta pe care o avea plănuită se va ține până la urmă, după ce a aflat că logodica sa a picat examenele.

O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că avea cont de Twitter
O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că avea cont de Twitter

O doctorandă saudită de la Universitatea Leeds, care s-a întors acasă în regat în timpul vacanţei, a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că avea cont de Twitter şi pentru că a urmărit şi distribuit postările unor disidenţi şi activişti.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.