Morţi suspecte într-un spital din SUA pentru foşti militari

Morţi suspecte într-un spital din SUA pentru foşti militari
iStock

Autorităţile americane anchetează mai multe morţi suspecte survenite la un spital pentru foşti militari, dintre care două au fost reclasificate drept omucideri după autopsii care au dezvăluit injecţii inexplicabile cu insulin.

Inspectorul general al Ministerului pentru Foşti Combatanţi a anunţat într-un comunicat că anchetează asupra „unor posibile acte condamnabile care au dus la moartea unor pacienţi la centrul medical Louis A.Johnson din Clarksburg, în Virginia de Vest”, notează AFP, citată de Agerpres.

„Se pare că ei au fost victimele unei crime”, a adăugat, la Fox News, secretarul Foştilor Combatanţi, Robert Wilkie, exprimându-şi speranţa că ancheta va ajunge rapid la o concluzie.

Potrivit senatorului Joe Manchin, investigaţiile au început în iulie 2018, după ce medici au semnalat niveluri de zahăr foarte scăzute la opt pacienţi, fără cauze medicale. Investigaţiile se concentrează asupra unei persoane care nu mai este în contact cu pacienţii din spital.

Autopsii au fost efectuate iarna aceasta asupra a cel puţin doi pacienţi decedaţi la numai o zi distanţă, în aprilie 2018. Ele au dezvăluit că cei doi octogenari au murit în urma unor injecţii cu insulină de care ei nu aveau nevoie, iar morţile lor au fost reclasificate drept omucideri.

Citește și
Rechin
Momente de groază trăite de doi pescari. Un rechin a încercat să muște din barca lor VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Insulina, necesară în tratarea diabetului, este periculoasă pentru persoanele neafectate de această boală, pentru că face să scadă nivelul de glucoză din sânge şi poate duce la comă, chiar la deces.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Experiență traumatizantă. O femeie a născut singură în celulă, total ignorată de gardieni
Experiență traumatizantă. O femeie a născut singură în celulă, total ignorată de gardieni

O femeie din Colorado, Statele Unite, s-a adresat justiției după ce a fost nevoită să nască într-o celulă, în dureri cumplite, în vreme ce gardienii care-i auzeau plânsul de disperare au ignorat-o complet.

Momente de groază trăite de doi pescari. Un rechin a încercat să muște din barca lor VIDEO
Momente de groază trăite de doi pescari. Un rechin a încercat să muște din barca lor VIDEO

Doi pescari au trăit clipe de groază pe mare după ce un rechin a încercat să muște din barca în care se aflau.

Profesoară, arestată pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu un elev în vacanța de vară
Profesoară, arestată pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu un elev în vacanța de vară

O profesoară de 33 de ani din Statele Unite a fost arestată după ce a fost acuzată că a întreținut relații sexuale cu un fost elev.

Cursă ca-n filme în Los Angeles. Ce a făcut o șoferiță pentru a scăpa de poliție
Cursă ca-n filme în Los Angeles. Ce a făcut o șoferiță pentru a scăpa de poliție

Imagini desprinse din filmele cu cascadori, pe străzile din Los Angeles.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.