Mircea Geoană, pentru Știrile Pro TV, la summitul NATO: Este pentru prima dată când Marea Neagră figurează atât de proeminent

×
Codul embed a fost copiat

Marea Neagră a fost recunoscută pentru prima dată în parteneriatul strategic al NATO, iar acesta este „un lucru foarte bun”, a spus Mircea Geoană, secretarul general adjunct al alianței militare.

Acesta a spus că Marea Neagră a fost menționată în conceptul strategic al NATO de două ori, un document care arată prioritățile și preocupările alianței în ceea ce privește securitatea.

„Securitate în zona apărării și descurajării, în zona terorismului, în zona ascensiunii Chinei, noi tehnologii și așa mai departe. Dar acest concept strategic are și menirea de a fixa relevanța strategică a unor regiuni importante pentru NATO. Zona Mării Negre este reflectată în conceptul strategic de două ori. Este pentru prima dată când, un document de o astfel de importanță al NATO, Marea Neagră figurează atât de proeminent, este un lucru foarte foarte bun,” a spus Geoană, la summitul NATO din Madrid. 

Acesta a vorbit și despre deciziile, acțiunile și resursele care conturează relevanța strategică a Mării Negre.

„Este vorba de mai multe lucruri, de postura NATO pe flancul de est, inclusiv în România; grupuri de luptă noi, cel din România condus de Franța, cel din Bulgaria condus de Italia. Evident, Turcia este un jucător foarte important la Marea Neagră. Practic, vom intra într-o logică în care vom asigura țărilor de pe litoralul NATO protecție absolută. Vom continua să sprijinim Ucraina, pentru că este un actor important, vom continua să sprijinim Georgia și chiar și Republica Moldova, care nu este o țară la Marea Neagră per se, este o țară care este într-o logică a acestei regiuni,” a mai spus oficialul NATO.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Mircea Geoană a vorbit și despre deminarea Mării Negre pentru a permite transportul cerealelor și a evita o criză alimentară, al cărei risc este „foarte sever”.

Totodată, acesta a făcut declarații despre cum se va schimba intesitatea prezenței forțelor militare din Franța din partea NATO pe teritoriul României.

Aflați detalii din VIDEO.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Un jurnalist al ediţiei ruse a revistei Forbes, arestat pentru difuzarea de „informaţii false” despre armata rusă
Un jurnalist al ediţiei ruse a revistei Forbes, arestat pentru difuzarea de „informaţii false” despre armata rusă

Un jurnalist al ediţiei ruse a revistei Forbes, Serghei Mingazov, a fost arestat sub acuzaţii de răspândire de "informaţii false" despre armata rusă, respectiv despre cazul civililor ucişi în oraşul ucrainean Bucea.

Zelenski promite congresmenilor americani care n-au votat anvelopa că „tot ajutorul SUA merge pe câmpul de luptă”
Zelenski promite congresmenilor americani care n-au votat anvelopa că „tot ajutorul SUA merge pe câmpul de luptă”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat congresmenilor americani care nu au votat în favoarea noii anvelope de ajutor militar trimis de Washington Kievului şi le-a dat asigurări că ”tot ajutorul Statelor Unite merge pe câmpul de luptă”.

Primăria Kievului a anunţat evacuarea a două spitale din capitala ucraineană, de teama unor atacuri ruseşti
Primăria Kievului a anunţat evacuarea a două spitale din capitala ucraineană, de teama unor atacuri ruseşti

Primăria Kievului a anunţat vineri evacuarea de urgenţă a două spitale din capitala ucraineană, între care şi o unitate pediatrică, de teama unor lovituri ale forţelor ruse asupra acestor unităţi.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.