Iulia Navalnaia: „Soţul meu a fost torturat la ordinul lui Putin, un monstru ce conduce o organizaţie criminală”

Iulia Navalnaia
Getty

Aleksei Navalnîi a fost torturat la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin, care este un monstru şi conduce o organizaţie criminală, din care fac parte oameni care otrăvesc, asasini, a declarat, miercuri, Iulia Nalavalnaia.

Ea a vorbit despre moartea soțului ei în plenul Parlamentului European.

Sâmbătă s-au împlinit doi ani de când Putin a atacat Ucraina. S-au folosit bani, sancţiuni şi lumea pare obosită de acest război. La ordinele lui Putin, Aleksei a fost înfometat timp de 3 ani, a fost pus într-o celulă mică, izolat de toată lumea, iar apoi a fost ucis. Această crimă publică a demonstrat că Putin poate face orice şi că nu se poate negocia cu el”, a spus Iulia Navalnaia, într-un discurs în limba engleză rostit în faţa membrilor PE.

Ea a subliniat că preşedintele rus Vladimir Putin trebuie „tras la răspundere pentru ce a făcut în Rusia, pentru ce a făcut ţării vecine Ucraina şi pentru tot ce i-a făcut soţului, Aleksei”.

Răul se va prăbuşi şi va veni un viitor mai frumos”, a încheiat Iulia Navalnaia, care a fost aplaudată îndelung de eurodeputaţi.

Citește și
Vasily Dubkov
Avocatul lui Aleksei Navalnîi, Vasili Dubkov, a fost arestat la Moscova
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai cunoscuţi activişti anticorupţie din Rusia, laureat al Premiului Saharov pentru libertatea de gândire în 2021, acordat de Parlamentul European, şi critic virulent al preşedintelui Vladimir Putin, a murit în circumstanţe misterioase într-o colonie penitenciară îndepărtată din regiunea arctică rusă la 16 februarie, în timp ce executa o pedeapsă cu închisoarea pe baza unor acuzaţii false.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Aleksei Navalnîi va fi înmormântat vineri. Unde vor avea loc funeraliile
Aleksei Navalnîi va fi înmormântat vineri. Unde vor avea loc funeraliile

Înmormântarea liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi şi ceremonia de adio vor avea loc pe 1 martie, la Moscova, a anunţat miercuri, pe platforma X, purtătoarea de cuvânt a opozantului rus, Kira Iarmîş, informează Reuters.  

Avocatul lui Aleksei Navalnîi, Vasili Dubkov, a fost arestat la Moscova
Avocatul lui Aleksei Navalnîi, Vasili Dubkov, a fost arestat la Moscova

Avocatul lui Aleksei Navalnîi, Vasili Dubkov, care a însoţit-o pe mama opozantului, Liudmila Navlnaia, săptămâna trecută în timp ce aceasta cerea să i se predea trupul neînsufleţit al fiului său, a fost arestat marţi la Moscova.

Viktor Orban a refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în Parlamentul Ungariei: ”Șovinii nu merită respectul”
Viktor Orban a refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în Parlamentul Ungariei: ”Șovinii nu merită respectul”

Premierul ungar Viktor Orban şi deputaţii din coaliţia sa au refuzat să-i aducă un omagiu liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit într-o colonie penitenciară arctică pe 16 februarie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Aleksei Navalnîi ar fi urmat să fie eliberat într-un schimb de prizonieri. „Am primit o decizie privind schimbul său”
Aleksei Navalnîi ar fi urmat să fie eliberat într-un schimb de prizonieri. „Am primit o decizie privind schimbul său”

Opozantul rus Aleksei Navalnîi era, în momentul morţii sale, pe punctul de a fi eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri, a declarat luni Maria Pevcih, o aliată a lui.

Țara care sancţionează primii angajaţi ai sistemului penitenciar rus după moartea lui Navalnîi
Țara care sancţionează primii angajaţi ai sistemului penitenciar rus după moartea lui Navalnîi

După moartea opozantului rus Aleksei Navalnîi, Australia a impus sancţiuni financiare şi interdicţii de călătorie pentru şapte angajaţi ai sistemului penitenciar rus.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.