Inundații și viscol în Europa. Peste o mie de mașini sunt blocate de zeci de ore pe o autostradă din Suedia

×
Codul embed a fost copiat

Vestul Europei se confruntă cu urmările ploilor abundente din ultimele zile. În sudul Regatului Unit, în nordul Franței, în Belgia și Germania viiturile au invadat șoselele și casele oamenilor.

În Belgia o femeie a murit după ce a fost lovită de un panou smuls de vânt. Asta în timp ce țările nordice sunt paralizate de un ger crunt. În Suedia temperatura a coborât până la MINUS 43,6 grade Celsius.

O femeie și fetița ei de trei ani din Birmingham s-au trezit blocate în mașină, sub un pod, înconjurate de apa care tot creștea. Un bărbat a spart geamul din spate și a scos fetița. După ce a legat mașina de pod cu o frânghie, ca să nu fie luată de viitură, a scos-o și pe mamă.

Liam Stich, salvator: „Țipa: Copilul meu! Copilul meu! Scoateți copilul din mașină. Sunt și eu tată, am copii. Am reacționat din instinct. Trebuia să fac ceva”.

În Regatul Britanic rămân în vigoare sute de alerte de inundații.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Becky Cotterill, corespondent Sky news: „Locuitorii acestei străzi (din Loughborough, Anglia) spun că n-au mai văzut asemenea inundații. Casele de pe partea asta sunt toate inundate, având parterul distrus. Oamenii se plâng că mașinile și camioanele care trec pe stradă nu fac decât să împingă apa în casele lor”.

Ploile torențiale au adus necazuri și locuitorilor din departamentul Pas-de-Calais, în nordul Franței. Pompierii au cerut prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene.

Zeci de locuințe au fost evacuate și în estul Flandrei.

În Valonia, vântul puternic a smuls acoperișuri și a doborât zeci de copaci.

Iar în Germania, în landurile Bremen și Saxonia inferioară, oamenii și-au protejat localitățile cu milioane de saci de nisip și diguri mobile.

Pe de altă parte, în Scandinavia, gerul persistent și viscolul au blocat transporturile și au închis şcolile. În Laponia suedeză, mercurul a coborât până la -43,6C, cea mai scăzută temperatură înregistrată într-o lună ianuarie în Suedia în ultimii 25 de ani.

Peste o mie de mașini sunt blocate de zeci de ore pe autostrada E22 din sudul Suediei, troienită din cauza ninsorilor viscolite.

Și în Danemarca, autoritățile au sfătuit populația să evite călătoriile inutile, din cauza zăpezii. Au fost anulate zeci de trenuri și curse de feribot.

Valul de aer rece din Siberia şi regiunea arctică a coborât şi peste vestul Rusiei, temperaturile la Moscova şi în alte zone scăzând la -30C.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea extremă a făcut prăpăd în Europa. O femeie a murit lovită de un panou smuls de vânt. Țara în care au fost -41,6°C
Vremea extremă a făcut prăpăd în Europa. O femeie a murit lovită de un panou smuls de vânt. Țara în care au fost -41,6°C

Vestul Europei se confruntă cu urmările ploilor abundente din ultimele zile. În sudul Regatului Unit, în nordul Franței, în Belgia și Germania, viiturile au invadat șoselele și casele oamenilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.