Gestul unul pasager Ryanair a alarmat autoritățile spaniole: a folosit ieșirea de urgență din dreptul aripii

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 57 de ani a fost arestat, în Aeroportul din Malaga, după ce a folosit ieșire de urgență din dreptul aripii, într-o aeronavă Ryanair, supărat că este blocat în avion.

Incidentul a avut loc în ultima zi din 2017, când un bărbat identificat drept cetățean polonez pe nume Victor a alertat pasagerii, întrucât a deschis ieșirea de urgență și s-a urcat pe aripă, cu bagajul în mână. El ar fi fost supărat că avionul care venea dinspre aeroportul londonez Stansted nu le permite pasagerilor să debarce, scrie publicația The Guardian.

Potrivit tabloidului britanic Daily Mail, el ar fi recurs la acest gest pe motiv că „nu mai avea aer”, iar echipajul aeronavei ar l-ar fi ignorat când a spus că suferă de astm.

Raj Mistry stătea chiar pe scaunul de lângă bărbatul polonez și a povestit cum s-a petrecut incidentul: „A zis că are nevoie de aer și a decis să iasă din avion, însă Garda Civilă nu a vrut să asculte ce are de spus. Am vorbit cu el de câteva ori în timpul zorului și l-am văzut folosind inhalatorul, iar înainte să decoleze a și luat pastile. Când a folosit inhalatorul a doua oară, l-am întrebat dacă se simte bine și a zis că da, dar că urăște să zboare, pentru că simte că se sufocă. „Dacă nu am inhalatorul cu mine, ajung în rai mai repede decât crezi”, mi-a spus el. Mi-a fost milă de el”, a spus pasagerul.

El a continuat precizând că omul a decis să se dea jos din avion: „Dacă avionul stă pe loc peste 30 de minute și ai o situație medicală, o să recurgi la vreun gest. Dacă ar fi știut de afecțiunea bărbatului, l-ar fi înțeles”, a mai spus Raj Mistry.

Citește și
Ryanair
Ryanair își recunoaște înfrângerea. Decizia piloțior, care ar putea îngropa compania
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Un alt pasager, Fernando Del Valle Viallabos a declarat: „Omul a decis că nu mai vrea să aștepte. A deschis ușa de urgență și a ieșit, spunând că el se dă jos pe aripă. A stat acolo ceva timp, până când echipajul l-a băgat înapoi în avion.”

Un purtător de cuvânt al Ryanair a precizat că incidentul a avut loc la aterizarea pe Aeroportul din Malaga, pe 1 ianuarie: „Poliția aeroportului a intervenit imediat și l-a arestat pe pasager, întrucât a încălcat regulile privind siguranța și securitatea. De acest caz se ocupă autoritățile spaniole”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Avion al companiei Ryanair, escortat de avioane de luptă pe aeroportul Luton
Avion al companiei Ryanair, escortat de avioane de luptă pe aeroportul Luton

Un avion al companiei Ryanair a fost escortat de două avioane de luptă ale Forțelor Aeriene Britanice, din cauza unei alerte cu bombă, care s-a dovedit falsă.

Ryanair își recunoaște înfrângerea. Decizia piloțior, care ar putea îngropa compania
Ryanair își recunoaște înfrângerea. Decizia piloțior, care ar putea îngropa compania

Ryanair a decis, săptămâna trecută, să anuleze între 40 și 50 de zboruri pe zi, în următoarele 6 săptămâni.

Ryanair a publicat lista zborurilor anulate. Sute de mii de pasageri, afectați
Ryanair a publicat lista zborurilor anulate. Sute de mii de pasageri, afectați

Ryanair a publicat lista zborurilor anulate după ce compania a fost presată să ofere mai multe informații, relatează BBC.

Ryanair face schimbări majore în politica bagajelor. Ce taxe impune compania aeriană
Ryanair face schimbări majore în politica bagajelor. Ce taxe impune compania aeriană

Schimbările vor fi introduse de la 1 noiembrie, iar decizia a fost luată pentru a reduce din întârzierile provocate de gestionarea prea multor bagaje în cabină.

Zbor Ryanair, deviat după ce mai mulți pasageri au devenit violenți. VIDEO
Zbor Ryanair, deviat după ce mai mulți pasageri au devenit violenți. VIDEO

Momente de panică printre pasagerii unui zbor de linie a companiei aeriene Ryanair. Pasagerii au asistat neputincioși în timp ce mai mulți bărbați s-au luat la bătaie în timpul zborului.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.