Europa, afectată de vreme rea: cel puțin 8 persoane au murit în urma furtunii

×
Codul embed a fost copiat

O furtună cu forţă de uragan a luat cel puţin 8 vieţi în Germania, Olanda şi Belgia.

Majoritatea victimelor, inclusiv doi pompieri, au pierit sub greutatea copacilor scoşi din rădăcini sau a bucăţilor de acoperiș luate pe sus de vânt.

Un german, însă, a murit după ce maşina lui a fost împinsă de urgie în faţa altor vehicule.

Tot din cauza vremii extreme, sute de curse aeriene au fost anulate, iar trenurile au fost oprite în staţii.

Vântul care a bătut și cu 140 de kilometri pe oră, în Olanda, a scos copacii bătrâni din rădăcină. O mamă şi bebeluşul ei au scăpat cu viaţa ca prin minune, după ce un pom s-a prăvălit pe un trotuar, la câteva clipe după ce trecuseră pe acolo. Rafalele dezlănţuite au smuls și zeci de acoperişuri.

Citește și
cod
Codul portocaliu de viscol, prelungit pentru 13 judeţe. Cod galben de ninsori pentru vineri
Războiul din Ucraina s-ar încheia în două săptămâni, dacă Occidentul şi-ar înceta sprijinul, susţine Moscova

De asemenea, urgia a dărâmat cel puţin 17 camioane, unele în mers. Totodată, a forţat autorităţile să suspende toate zborurile care aveau că destinaţie, sau punct de plecare, aeroportul Schipol, din Amsterdam - unul dintre cele mai aglomerate din lume. Din precauţie, poliţia a închis centrul unui oraş cu 200 de mii de locuitori, situat în apropiere de Amsterdam.

Nu s-a putut circulă nici pe calea ferată. Copacii au căzut peste şine, ori au avariat reţeaua de înaltă tensiune, aşa că trenurile nu au mai plecat în cursă.

O măsură similară a fost luată şi în Germania. Deutsche Bahn a decis să ţină în gară toate garniturile care ar fi trebuit să plece în curse lungi. Au fost anulate şi numeroase curse regionale.

Tot în Germania, autorităţile le-au cerut oamenilor să evite deplasările, pe cât posibil, iar mai multe şcoli au fost închise.

Vântul, care a avut peste 130 de kilometri pe oră la rafală,  a măturat, de asemenea, Nordul Angliei şi Scoţia, unde zeci de mii de locuinţe au rămas fără curent electric.

În plus, în Marea Britanie traficul a fost dat peste cap și din cauza ninsorilor abundente.

În schimb, în enclava rusă Kaliningrad, malurile Mării Baltice s-au umplut de meduze îngheţate, iar localnicii au venit să le admire şi să facă fotografii. Zoologii au explicat că vântul a împins vietăţile spre mal. Din cauza temperaturilor scăzute şi având în vedere că 90 la sută din corpul lor înseamnă apă, meduzele s-au transformat în bucăți de gheață.

Articol recomandat de sport.ro
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
Citește și...
Zeci de școli închise din cauza ninsorilor şi intervenții cu elicopterul SMURD
Zeci de școli închise din cauza ninsorilor şi intervenții cu elicopterul SMURD

Douăsprezece judeţe au fost vineri, sub cod galben de vânt puternic şi ninsoare. După ridicarea codului la ora 15.00,  problemele cauzată de fenomenele meteo persistă însă în multe zone ale ţării.

Codul portocaliu de viscol, prelungit pentru 13 judeţe. Cod galben de ninsori pentru vineri
Codul portocaliu de viscol, prelungit pentru 13 judeţe. Cod galben de ninsori pentru vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, joi seara, Codul portocaliu de viscol, valabil în 13 judeţe din centrul şi estul ţării până joi la ora 23:00.

Ninsoarea face primele victime. Bărbat decedat la Iași, pentru că ambulanța n-a ajuns la timp
Ninsoarea face primele victime. Bărbat decedat la Iași, pentru că ambulanța n-a ajuns la timp

Un bărbat din Iași a murit, joi, din cauză că ambulanța nu a putut ajunge la el la timp, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele ore. Totodată, în Vrancea, o persoană a fost găsită decedată în zăpadă.

Recomandări
Analist: Fotografia în care Joe Biden îl ține de braț pe Klaus Iohannis arată că discută ceva important
Analist: Fotografia în care Joe Biden îl ține de braț pe Klaus Iohannis arată că discută ceva important

"Ați depășit toate așteptările!" Asta i-a transmis Joe Biden lui Klaus Iohannis într-o discuție purtată la Casa Albă. Președintele american a lăudat relația bună și de durată cu România, cu atât mai importantă în contextul conflictului din Ucraina.

Starea lui Florin Piersic este stabilă, dar are o infecție generalizată în organism. De ce s-a făcut transferul la București
Starea lui Florin Piersic este stabilă, dar are o infecție generalizată în organism. De ce s-a făcut transferul la București

Adus de la Cluj cu un avion SMURD, îndrăgitul actor Florin Piersic are o infecție generalizată în organism. Potrivit medicilor, de la spitalul Matei Balș care îl îngrijesc acum, este în stare stabilă, iar o echipă multidisciplinară îl evaluează.

Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe și școli vor risca închisoarea. Ce presupune legea intrată în vigoare
Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe și școli vor risca închisoarea. Ce presupune legea intrată în vigoare

În țara în care încă se petrec numeroase abuzuri în grădinițe și școli, apare în sfârșit o completare a legii pentru protecția copilului, care interzice pedepsele corporale și umilirea celor mici.