Cine e bărbatul care a intrat cu mașina în mulțimea de manifestanți din Virginia. VIDE

James Alex Fields Jr
CNN

O femeie de 32 de ani a fost ucisă după ce o maşină a intrat cu viteză într-un grup de contra manifestanti în Charlottesvill, Virginia, la un mars al extremei drepte.

Alte câteva zeci de persoane au fost rănite în bătăi între manifestanţi de extremă-dreapta şi antifascişti. Şi, ca şi cum nu era de ajuns, un elicopter al poliţiei care supraveghea protestele s-a prăbuşit, luând alte două vieţi.

O mașină a intrat deliberat în mulțimea de manifestanți de stânga adunată pe o stradă îngustă. Potrivit imaginilor filmate de amatori, mașina sport s-a îndreptat cu viteză spre mulțime și a lovit violent din spate o decapotabilă. Câteva zeci de manifestanți, care mergeau pe lângă mașini, au fost raniți.

Suspectul a fost identificat ca fiind James Alex Fields Jr și este originar din Maumee, Ohio. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost reținut de polițiști.

Citește și
masina autonoma
Locuitorii din Virginia, păcăliți de o "mașină autonomă", care era de fapt condusă de un om deghizat în scaun
„Decizia a fost deja luată”. Care e planul lui Putin de a ataca NATO, potrivit oficialilor militari și experți europeni din domeniul apărării

„El a fost acuzat de tentativă de omor de gradul doi, de vătămarea persoanelor și de lipsa de reacție în vederea oprii producerii accidentului”, susține Colonelul Martin Kumer, notează The Guardian.

Bărbatul a fost reținut de poliști și escortat la o secție din proximitatea zonei unde s-a prous incidenul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Antrenor legendar pentru Rapid! Ce scriu scoțienii
NEWS ALERT Antrenor legendar pentru Rapid! Ce scriu scoțienii
Citește și...
Stare de urgență în Charlottesville: 3 morți și 20 de răniți. Reacția oficialilor americani după atac
Stare de urgență în Charlottesville: 3 morți și 20 de răniți. Reacția oficialilor americani după atac

America s-a îngrozit sâmbătă seara în faţa propriei dezbinări şi a prăpastiei care îi desparte pe mulţi dintre cetăţenii săi.

Locuitorii din Virginia, păcăliți de o
Locuitorii din Virginia, păcăliți de o "mașină autonomă", care era de fapt condusă de un om deghizat în scaun

Locuitorii orașului american Virginia și blogurile de tehnologie au fost păcăliți de un "proiect de cercetare" al unei universități locale, despre un autoturism care "știa" să meargă fără șofer.

Misiune mai putin obisnuita pentru cativa lucratori de la salubritate! Ce au cautat prin gunoaie, aproape 2 zile
Misiune mai putin obisnuita pentru cativa lucratori de la salubritate! Ce au cautat prin gunoaie, aproape 2 zile

Misiune mai putin obisnuita pentru cativa lucratori de la salubritate! Oamenii au ajutat o vaduva din Virgina sa-si recupereze verigheta si inca doua inele pe care le aruncase din greseala la gunoi.

Adolescenta musulmana rapita si omorata in timp ce mergea spre moschee pentru rugaciunea de Ramadan
Adolescenta musulmana rapita si omorata in timp ce mergea spre moschee pentru rugaciunea de Ramadan

O adolescenta musulmana a fost rapita de un barbat si apoi ucisa in timp ce se indrepta, impreuna cu cativa prieteni, spre o moschee dintr-o zona suburbana din Virginia pentru rugaciunea de Ramadan, afirma politia.

Recomandări
Cum explică Nicolae Ciucă legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul este plătit
Cum explică Nicolae Ciucă legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul este plătit

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă, unul dintre iniţiatorii legii care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro dacă prejudiciul este plătit, a explicat care au fost motivele pentru care a promovat această lege controversată.

 

Mită electorală într-o comună din județul Olt. Polițiștii s-a autosesizat după ce au văzut filmarea pe internet
Mită electorală într-o comună din județul Olt. Polițiștii s-a autosesizat după ce au văzut filmarea pe internet

Poliţiştii din județul Olt s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, după ce au fost postate online imagini cu persoane care împărțeau pachete unor locuitori.

 

Rusia a declanșat o ofensivă de proporții în Ucraina. Armata lui Putin încearcă să creeze o zonă-tampon
Rusia a declanșat o ofensivă de proporții în Ucraina. Armata lui Putin încearcă să creeze o zonă-tampon

Forţele ruseşti au lansat vineri dimineaţa devreme un atac terestru cu blindate asupra regiunii ucrainene Harkov din nord-estul ţării, avansând un kilometru în apropierea oraşului de frontieră Vovceansk, într-un efort de a crea o zonă-tampon.