Premierul Tudose afirmă că FMI a îmbunătățit estimarea de creștere economică a României

Bani, euro

Premierul Mihai Tudose a anunțat în ședința de Guvern că Fondul Monetar Internațional a revizuit previziunea economică a României.

O veste bună de la FMI, se pare că a fost bună discuția pe care am avut-o cu domniile lor. Și-au revizuit previziunea, de la 4,2 la 5,5, de creștere economică a României.

Poate și aceasta și în urma unui semnal foarte puternic. 100 de companii americane vin în Bucurelti, în România, pentru a face afaceri în România împreună cu 50 de companii românești, un eveniment care începe săptămâna viitoare” - a spus premierul României.

La începutul lunii septembrie, Mihai Tudose a declarat că s-a întâlnit cu reprezentanţii Băncii Mondiale în România şi cu cei ai Fondului Monetar Internaţional.

El i-a invitat la Ministerul de Finanţe pentru a vedea „cifrele exacte” referitor la starea economică a ţării. Tudose a precizat că reprezentanţii FMI urmează să realizeze în octombrie previziunea de sfârşit de an „pe partea financiară” a României şi, pentru a nu greşi, le-a oferit „suportul cifrelor oficiale”.

Citește și
date statistice
Ce spun analiștii financiari despre economia României. Grija premierului Tudose
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Iohannis, despre creșterea economică a României: Este nevoie de stabilitate!
Iohannis, despre creșterea economică a României: Este nevoie de stabilitate!

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj indirect coaliției de guvernare PSD-ALDE, avertizând asupra faptului că - deși România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Europa - oamenii de afaceri au nevoie de stabilitate.

Ce spun analiștii financiari despre economia României. Grija premierului Tudose
Ce spun analiștii financiari despre economia României. Grija premierului Tudose

România este ca o familie care deşi câştigă mai mulţi bani, trăieşte pe datorie, în loc să-i investească sau să-i pună de-o parte pentru vremuri grele.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.