Un tânăr din Dolj, dat dispărut de mama lui, a fost găsit mort pe un câmp. Ce au descoperit anchetatorii pe trupul său

crima femeie camp
StirilePROTV

Un tânăr de 25 de ani, dat dispărut de mama lui, a fost găsit mort pe un câmp de poliţiştii doljeni, iar anchetatorii au găsit pe trupul său urme de arsuri şi leziuni care par a fi fost provocate de un fulger.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat că poliţiştii din Băileşti au fost anunţaţi joi dimineaţa, de o femeie din localitate, cu privire la faptul că nu îl mai găseşte pe fiul ei, în vârstă de 25 de ani, care se afla cu oile la stână. Poliţiştii au început căutările şi l-au găsit pe băiat decedat pe un câmp de lângă Băileşti.  

„În urma examinării au fost identificate urme de arsuri şi leziuni ce par a fi provocate de un arc electric, cel mai probabil fulger”, a precizat IPJ Dolj, potrivit news.ro. 

Trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Citește și
Brandon Lee Buschman
Bărbat găsit mort în congelator, după ce a intrat ca să se ascundă de poliție. Detaliul neobservat care i-a adus moartea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Bihor, dat dispărut la trei zile, a fost găsit mort în apele unui canal. Ce spun autoritățile
Un bărbat din Bihor, dat dispărut la trei zile, a fost găsit mort în apele unui canal. Ce spun autoritățile

Un bărbat în vârstă de 32 de din judeţul Bihor, dat dispărut de familie la trei zile, a fost găsit mort, joi dimineaţă, în apele unui canal colector, relatează news.ro.

Bărbat găsit mort în congelator, după ce a intrat ca să se ascundă de poliție. Detaliul neobservat care i-a adus moartea
Bărbat găsit mort în congelator, după ce a intrat ca să se ascundă de poliție. Detaliul neobservat care i-a adus moartea

Un bărbat din statul american Minnesota a fost găsit mort într-un congelator aflat într-o casă părăsită, în care a intrat de unul singur ca să se ascundă de polițiști.

Doliu în sportul românesc. Un mare campion a murit înecat
Doliu în sportul românesc. Un mare campion a murit înecat

Cătălin Ștefănescu, campion național și balcanic la culturism, a fost găsit mort, duminică dimineață. Sportivul de 29 de ani s-ar fi înecat în timp ce se afla la pescuit, scrie Gazeta Dâmboviței.

Un tânăr de 25 de ani a fost găsit mort pe stradă, în Târgu Lăpuș. Ar fi victima unui accident
Un tânăr de 25 de ani a fost găsit mort pe stradă, în Târgu Lăpuș. Ar fi victima unui accident

Un tânăr de 25 de ani din Fântânele, la ieșira din localitatea Târgu Lăpuș, înspre Răzoare, a fost găsit mort pe partea carosabilă, duminică dimineață.

Un bărbat a fost găsit mort sub un utilaj agricol care a luat foc în Bihor
Un bărbat a fost găsit mort sub un utilaj agricol care a luat foc în Bihor

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost găsit mort, pe un teren din localitatea Săcădat, judeţul Bihor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.